De la ecran la autovătămare: proces istoric împotriva YouTube. Cum s-ar judeca în România speța care poate schimba accesul copiilor la rețelele sociale: „E primul răspunzător”

O tânără de 20 de ani a intrat într-o sală de judecată, unde le-a spus judecătorilor ca nu poate să renunțe la ceva ce îi face rău, și nu e vorba de o dependență de alcool sau droguri, ci de ceva ce folosim toți, zi de zi, tot mai des și tot mai mult: rețelele de socializare.

Proces istoric: o rețea de socializare, acuzată că provoacă dependență prin design și notificări

Un caz din Los Angeles aduce în centrul atenției un proces în premieră, în care YouTube și Instagram sunt trase la răspundere nu doar pentru conținut, ci și pentru ambalajul cu care e ”vândut” acel conținut.

Povestea tinerei, care ar fi dezvoltat o depresie severă  din cauza social media, când avea doar 10 de ani, aprinde un fitil care ar putea exploda direct în inima industriei tech. Dacă o instanță americană va decide că platformele au creat în mod deliberat un mecanism adictiv care i-a alimentat depresia și gândurile de suicid, cutremurul juridic ar fi unul global.

Kaley G. M. a declarat în fața tribunalului că dependența ei a început de la șase ani, când petrecea ore în șir pe YouTube. La vârsta de opt ani și-a făcut cont fără verificarea reală a vârstei, iar la nouă a ocolit controlul parental și a intrat și pe Instagram. La 10 ani, ajunsese deja la 16 ore petrecute pe zi pe aceste platforme.

Digi24.ro

Cât de pregătiți sunt americanii și aliații lor pentru un conflict prelungit în Iran și de ce apare Ucraina în ecuație

Designul care ”nu te lasă” să închizi aplicația

Fata s-a ales cu fobie socială, tulburare dismorfică corporală, depresie severă, ajungând până la autovătămare. În instanța de judecată a fost proiectat un clip în care tânăra spunea: „Îmi pare rău că sunt atât de urâtă”. Procesul nu e despre libertatea de exprimare sau conținut în sine neapărat, ci vizează în special designul platformelor, arhitectura care ar fi concepută pentru a crea dependență. FANATIK a abordat acest subiect care dă bătăi de cap experților în probleme juridice, apelând la avocatul Cristian Sârbu, care a analizat speța din unghiuri interesante.

Digisport.ro

Verdict clar în privința lui Dan Petrescu, la 3 luni după ce a anunțat că antrenorul a slăbit 30 kg

Discuția, ne spune Sârbu, trebuie privită atât în plan civil, cât și în plan penal „Problema se pune în două planuri. Se tot încearcă, nu doar în civil, ci și în penal, să se dovedească existența prejudiciilor la nivel mintal și asta ar fi o infracțiune, pentru că se întâmplă asupra minorilor”.

Teoretic, dacă s-ar demonstra că o platformă a produs intenționat un mecanism care afectează sănătatea psihică a copiilor, am putea vorbi de răspundere penală. Practic, însă, lucrurile se complică rapid. Cheia este, ca la orice proces, proba.

„Tu ceri daune pentru un prejudiciu pe care trebuie să îl și demonstrezi. Și anume, ce ți-a făcut rău? Și chiar dacă ți-a făcut ție rău, acel lucru trebuie să fie neconform cu legile. Tu nu poți să invoci că un desen, un design te-a băgat în depresie”, explică avocatul Sârbu, pentru FANATIK.

Aici vine marea bătălie juridică: cum demonstrezi că designul de la YouTube sau oricare altă rețea ori scroll-ul infinit ți-a produs depresia? Depresia are mai multe cauze și nu se rezumă doar la influența rețelelor de socializare: influențe familiale, genetice, sociale. În cazul Kaley, s-a invocat divorțul părinților, conflictele din familie, absența tatălui etc.

Cum s-ar duce această bătălie într-o instanță din România

În România, o instanță ar cere expertize psihiatrice solide, studii științifice, o legătură de cauzalitate clară între design-ul platformei și prejudiciul suferit. Iar aici, potrivit lui Sârbu, apărarea platformei ar avea un avantaj major: „Cei care apără rețelele de socializare au mai mult de câștigat decât cei care intentează procesul”.

În dreptul românesc, responsabilitatea minorului cade, în primul rând, pe părinți. „Dacă minorul este lăsat să vizioneze ceva care îi dăunează, prima dată răspund părinții lui. Ei vor fi primii trași la răspundere inclusiv penală”, susține Sârbu. Afirmația, pe cât de dură, e una solidă juridic.

Platformele impun, formal, o vârstă minimă (de regulă 13 sau 14 ani) pentru acces. Ele se acoperă mereu prin termeni și condiții, iar dacă un copil de 10 ani își face un cont bifând o dată de naștere falsă răspunderea se diluează „Compania se protejează spunând că până la o vârstă decentă, și anume 14 ani, accesul copiilor nu trebuie să aibă loc. Ei se acoperă punând pragul minim de 14 ani”.

Într-un eventual proces românesc, primul contraatac al companiei ar fi simplu: unde au fost părinții? Aici, Sârbu oferă un exemplu personal. Fiul său de 12 ani nu a fost lăsat să intre, împreună cu un prieten, la o animație într-un cinematograf din mall. cerându-i-se să fie însoțit de un adult. Responsabilitatea minorului revine, așadar, adultului: „Cine răspunde pentru minor? Părinții sau oricine are tutelă”.

Dilema scroll-ului infinit

Într-un tribunal românesc, această idee ar cântări definitiv. Doar că reclamanții din SUA nu spun că un videoclip anume a distrus viața tinerei, ci că sistemul a fost construit în asemenea manieră încât să creeze dependența de conținutul care i-a provocat depresia cruntă.

Like-urile activează mecanismul de recompensă, iar rularea continuă a clipurilor elimină punctul natural de oprire. Redarea automată ar suprima decizia conștientă. Este asta ilegal? Aici răspunsul e cu dus-întors, dar ce este 100% clar e că platforma nu poate fi învinuită pentru conținutul care produce dependență.

„Platforma este doar un concept modern”, explică Sârbu. „Închipuie-ți că în trenuri, de pildă, se fura, se comiteau jafuri în trecut, dar n-a venit nimeni să interzică căile ferate pentru că au loc infracțiuni. Așa e și aici. YouTube-ul nu a creat conținut, YouTube este doar o platformă de difuzare”, punctează Cristian Sârbu, în continuare.

Platforma nu produce, așadar, filmul și nu obligă utilizatorul să stea 16 ore cu ochii în ecranul telefonului, ci doar oferă un serviciu. Dacă s-ar ajunge la un verdict favorabil tinerei care acuză YouTube-ul, atunci ar urma inevitabil invocarea terților. „YouTube vine și spune: Eu trebuie să chem terțul, iar terțul e cel care a făcut filmul care l-a îngrozit pe copil. Dar nu răspunde el, ci doar a difuzat”, completează avocatul.

Prejudiciul moral, greu de dovedit

Prejudiciul moral poate fi ușor invocat, chiar și în România, într-o astfel de speță, căci oricine poate da în judecată pe oricine, dar problema, așa cum am mai relatat în rândurile de mai sus, este proba. Reclamantul ar trebui să dovedească faptul că platforma a creat un mecanism adictiv (cu alte exemple concrete) sau că mecanismul este ilegal sau neconform, precum și legătura clară între acel mecanism și suferința psihică. Aici vine cea mai tăioasă observație a avocatului: „Tu ca părinte nu poți să fii indignat pentru că prin neglijența ta crasă l-ai lăsat pe ăla mic să se uite pe rețele ca să scapi de el să nu te mai doară capul. Părintele e primul răspunzător, pe copil nu-l crește TikTok-ul sau YouTube-ul”.

Ar putea un reclamant într-un astfel de caz să câștige meciul cu giganții social media? Pe termen scurt, în România, șansele sunt reduse. O jurisprudență în materie de ”design adictiv”este aproape inexistentă. Nu există un cadru legislativ specific care să definească explicit manipularea prin felul în care e construit produsul digital.

Pași pentru reglementarea prezenței minorilor pe platformele de socializare

Totuși, lucrurile încep să se schimbe la nivel european. Reglementări precum Digital Services Act pun presiune pe platforme să fie cât mai transparente cu algoritmii și să protejeze minorii. Dacă viitoarele norme europene vor recunoaște riscul designului adictiv, terenul juridic se poate modifica radical.

Un precedent american favorabil reclamantei ar deveni muniție pentru avocații din Europa. În acest moment, într-un tribunal românesc, apărarea unei platforme social media ar putea exploata responsabilitatea parentală, lipsa interdicției explicite asupra mecanismelor de tip scroll infinit, caracterul depresiei și acceptarea, la accesarea YouTube, a termenilor și condițiilor.