Universitatea Craiova a câștigat campionatul cu o etapă înaintea finalului de sezon. Victoria categorică a oltenilor, 5-0 cu Universitatea Cluj, a adus al cincilea titlu în Bănie, după cele din 1974, 1980, 1981 și 1991.
De asemenea, este al treilea event al oltenilor, după cele din 1981 și 1991. Iar Sorin Cîrțu a devenit primul om de fotbal din România care a câștigat titlul ca jucător (1980,1981), antrenor (1991) și președinte (2026). Acesta este primul titlu câștigat cu un antrenor străin pe bancă, Filipe Coelho, dar nu și primul având jucători străini în lot, deoarece în 1991, la Craiova juca albanezul Roland Agalliu.
Actualii componenți ai lotului oltenilor intră într-o companie selectă, cu nume uriașe ale fotbalului românesc. De la Oblemenco și Balaci, Ștefănescu, Cămătaru, Geolgău, Țicleanu și ceilalți componenți ai Craiovei Maxima și până la Săndoi, Craioveanu, Ciurea, Adrian Popescu au fost nume mari care au câștigat titlul.
Negrilă, Ștefănescu și Balaci sunt singurii fotbaliști din istorie care au câte trei titluri. Universitatea este de 9 ori câștigătoare a Cupei României: 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993, 2017-2018, 2020-2021, 2025-2026.
Lotul Universității Craiova din sezonul 1973 – 1974:
Oprea, Manta – Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Strâmbeanu, Ivan, Niță, Balaci, Berneanu, Țarălungă, Oblemenco, Bălan, Pană, Boc, Ștefănescu, Marcu, Stănescu, Kiss, Chivu, Negrilă și Constantinescu.
Antrenori: Constantin Cernăianu și Constantin Oțet.
Lotul Universității Craiova din sezonul 1979 – 1980:
Boldici, Lung – Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Bumbescu, Ungureanu, Țicleanu, Balaci, Beldeanu, Crișan, Donose, Cămătaru, Geolgău, Cîrțu, Irimescu, Purima
Antrenori: Valentin Stănescu și Ion Oblemenco.
Lotul Universității Craiova din sezonul 1980 – 1981:
Lung, Boldici – Negrilă, Irimescu, Ștefănescu, Ciupitu, Beldeanu, Tilihoi, Donose, Cârțu, Geolgău, Crișan, Balaci, Ungureanu, Purima, Țicleanu, Cârțu, Geolgău, Crișan, Cămătaru
Antrenori: Ion Oblemenco și Constantin Oțet
Lotul Universității Craiova din sezonul 1990 – 1991:
Prunea, Boldici – Crișan, Mănăilă, Săndoi, Adrian Popescu, Mogoșanu, Ciurea, Olaru, Cristescu, Zamfir, Badea, Pigulea, Bica, Agalliu, Craioveanu, Neagoe, Cojocaru, Șt. Stoica, Prună, Ceaușilă, Cl. Stoica, Gârleșteanu, Dudan, Mitriță, Stângă.
Antrenori: Sorin Cârțu și Fane Cioacă
Lotul Universității Craiova din sezonul 2025-2026:
L. Popescu, Isenko, S. Lung jr, Goncalves – Badelj, Bancu, Screciu, Romanceko, Mogoș, Fălcușan, Rus, Stefanovic, Fl. Ștefan, Cicăldău, T. Băluță, Băsceanu, Al.Crețu, Teles, D. Matei, Mekvabishvili, Mora, M. Rădulescu, D. Muntean, Nsimba, Etim, Baiaram, Barbu, Al Hamlawi