De la sportul de performanță, la pupitrul Observatorului. Fostul partener de pupitru al Oliviei Păunescu: „O entorsă urâtă la genunchi. Șocul a fost enorm”. Exclusiv

Cunoscutul prezentator de la Antena 1, Florin Căruceru și-a deschis sufletul pentru FANATIK și a povestit lucruri incredibile despre omul din spatele micului ecran. Pe îndrăgitul jurnalism îl putem vedea la Observator 17, joi și vineri, alături de Oana Ormenișan. Dar și la Observator 13 de weekend pe care îl prezintă prin rotație cu Bianca Iacob, Andreea Milea și Mădălina Iacob.

Florin Căruceru, de la sportul de performanță la pupitrul Observatorului

Sportiv de performanță inițial, Florin Cruceru a trebuit să renunțe la marea lui dragoste, rugby-ul, din cauza unei accidentări grave. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, mărturisește, vădit emoționat, cât de șocat a fost când a trebuit să pună stop carierei la care visa de mic copil. De asemenea, jurnalistul face confesiuni înduioșătoare despre momentele care aproape l-au îngenunchiat respectiv, pierderea a două dintre cele mai dragi ființe din viața lui.

Îndrăgita vedetă de la Antena 1 este un munte de putere și voință, lucruri care l-au ajutat mereu să vadă partea pozitivă din fiecare schimbare pe care a trebuit să o traverseze. Florin Căruceru ne spune cum a ajuns la pupitrul Observatorului, cum a reușit peste noapte să câștige mai mult decât tatăl lui care lucrase 30 de ani în fabrică, dar și care-i sunt secretele când vine vorba de familie.

Prezentatorul de la Observator recunoaște: „Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în televiziune”

Prima ta pasiune a fost sportul, pe care l-ai dus până la performanță. De ce ai renunțat?

– Florin Căruceru: Am început de foarte devreme, aveam 6 ani, cu înotul de performanță. Am trecut la polo, dar nu a fost să fie. Canotaj am făcut în adolescență, performanță. Aveam Mureșul la picioare. Sportul care m-a marcat a fost însă rugbyul. Am ajuns jucător profesionist printr-o conjunctură. Aveam toți prietenii acolo, alergam repede și mi se potriveau de minune valorile acestui sport. Chit că n-am înțeles asta de la început.

Digi24.ro

Curtea Constituțională a decis anularea primului turul al alegerilor prezidențiale (Surse)

Sunt membru fondator al echipei din Arad, lucru care m-a ajutat enorm. Nu m-am simțit impostor niciodată în postura de prezentator de știri sportive. Am construit ceva când toată lumea era pricepută la exact opusul acestui lucru. Lucram în radio la acea vreme. Toata lumea mă înțelegea, puteam face antrenamente, puteam face deplasări.

Dar lucrurile au devenit serioase, a trebuit să aleg și… o entorsă urâtă la genunchi mi-a ușurat această alegere. Deși șocul a fost enorm. Nu există un switch magic care să poată fi activat și să uiți de tot. De rutină, de emoțiile unui meci, de bucuria camaraderiei din vestiar. E o dramă pentru orice sportiv. A fost și pentru mine.

Când a apărut pasiunea pentru televiziune? Tu ai ales-o sau ea pe tine?

– Florin Căruceru: Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în televiziune. Nu am avut acest scop. Pur și simplu, stația radio locală la care lucram, dintr-o mare rețea națională, s-a îmbogățit cu o stație TV. Prin 1999. Aveau nevoie de un prezentator la sport și asta a fost. O trecere naturală, cel puțin așa am resimțit-o eu.

Fostul partener de pupitru al Oliviei Păunescu: „Am devenit doar un actor mai bun”

Cum ai reușit, în timp, să poți prezenta și știri îngrozitoare fără să lași să se vadă cât te afectează?

Digisport.ro

Donald Trump: "E un învingător, ne cunoaștem de multă vreme!" Președintele SUA se așteaptă la un eveniment "incredibil"

– Florin Căruceru: Cred că am devenit doar un actor mai bun. Pentru că mă afectează. La început am crezut că rolul de tată mă face să mă simt așa. Felul în care m-am schimbat de când a venit Tudor în viața noastră.

Dar, până la urmă, cred că sunt eu ceva mai empatic. Habar n-am. Face parte din meserie și am acceptat acest lucru. Sunt zile mai bune și sunt zile mai proaste. Noi ne străduim să facem cât mai bine această meserie.

Profesional vorbind, când crezi că ai avut cel mai bun moment?

– Florin Căruceru: Sunt două momentele care-mi vin în minte când mă gândesc la cel mai bun moment. În 2010 am fost trimis comentator la Londra, pe Twickenham, la Anglia-Franța, ”Le Crunch”, cum e numit acest supermeci. 82 de mii de locuri, și eu îl aveam pe cel mai bun. A fost magic. M-am simțit împlinit.

Iar al doilea moment l-am simțit la pupitrul Observator. Cam la două luni dupa ce am ajuns în Antenă, când am fost prima dată lideri pe acel segment. A fost o satisfacție și o ușurare uriașă. Spun asta pentru că, în 2005, am fost prima dată invitat să prezint știri. Și, de atunci, au tot venit astfel de oferte pe care le-am refuzat pentru că nu-mi doream acest lucru. Oferta Antenei însă a venit exact la momentul potrivit.

Îmi doream o schimbare, îmi doream știri, dar aveam emoții pentru saltul uriaș pe care urma să-l fac. Iar momentul de care am amintit mi-a dat încredere că alegerea a fost cea bună.

Momente de cumpănă pentru Florin Căruceru de la Observator

Când vine vorba de momente proaste sau dificile, să le zicem așa, există ceva la care să re raportezi?

– Florin Căruceru: La momente proaste nu am ce trece, nimic memorabil. Poate doar un meci din Liga 1, comentat acum foarte multă vreme. Unul din doar cele trei ale mele din Liga 1 de fotbal. Eram pe Dan Păltinișanu, la Timișoara. Sus, în tribună, cu soarele în față. Fără monitor video, fără experiență. Un eșec.

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

– Florin Căruceru: Nu am regrete. Nu-mi vine nimic în minte care să mă ducă cu gândul la ceva atât de dramatic. Să șterg din trecutul meu. Am fost mereu o persoană calculată, responsabilă. Nu știu dacă e bine sau rău asta. Dar știu că acum nu am regrete. De niciun fel.

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mic?

– Florin Căruceru: N-am nicio îndoială, am avut o copilărie normală, într-o familie sănătoasă. Părinții mei s-au iubit foarte mult și noi, eu și sora mea, am simțit din plin asta. Lucrul ăsta a umplut golurile lăsate de celelalte lipsuri care veneau automat cu viața dintr-un oraș de provincie pe vremea lui Ceaușescu.

În plus, mama mea e din Bocicoel, Maramureș, lângă Vișeu, iar vacanțele acolo au fost un paradis. Furam mere de vară cu ceilalți copii din uriașa livadă a primăriei, făceam bănuți de înghețată călcând ”clăile” vecinilor, acele movile uriașe de fân. Iarna intram în casă de la zăpadă doar când hainele stăteau înghețate, la fel de drepte și pe noi, și de unele singure (n.r. râde).

Ce și-a cumpărat prezentatorul de la Observator din primii bani câștigați?

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

– Florin Căruceru: Nu am fost rebel. Nici timid, cred. Poate puțin. Am făcut sculptură la un liceu din Arad, am avut noroc de super colegi. N-am făcut altceva decât să cultiv acest cult al prieteniei. A fost una din cele mai frumoase și mai lipsite de griji perioade din viața mea.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

– Florin Căruceru: Am lucrat pe perioada de vară, de la 16 ani. Am și avut un accident de muncă atunci, un deget de la picior rupt de un utilaj, dar primii bani adevărați au venit la 19 ani. M-am angajat într-un radio extrem de popular atunci. Era 1995 și eram uimit că cineva era dispus să plătească pentru o muncă pe care aș fi făcut-o și pe gratis. Erau vremuri ciudate.

În a doua lună am câștigat cât tatăl meu după 30 de ani de muncă în fabrică. A fost ciudat. Nu știu dacă din primul salariu mi-am cumpărat un calculator, dar cu siguranță a fost în prima sau a doua lună întâmplarea.

Vedeta de la Antena 1: „Sunt instalator sau zugrav de ocazie”

Cum este tăticul Florin? Permisiv, uneori sever?

– Florin Căruceru: Ca orice tată. Îl ador pe Tudor și simt că fac ceva bine. Pentru că-mi caută compania. Am spus-o tot timpul: un copil are nevoie de ambii părinți. Dacă rolul mamei e clar, rolul tatălui, așa cum văd eu lucrurile, e de model și de creator de experiențe.

Iau în serios acest rol chiar dacă vine și cu multe julituri, haine murdare și altele. Chiar dacă mama ne mai dojenește la pachet. Mi-am propus să-l învăț tot. Înot, bicicletă, skateboard, role, patine, TOT. Și până acum mi-a ieșit. Acum suntem gameri, împreună. Cu măsură!

Ce crezi ca a moștenit Tudor de la tine?

– Florin Căruceru: Nu știu dacă de la mine, deși mi-ar plăcea să fie așa, dar e extrem de empatic, de sensibil, de echilibrat. Văd acest lucru în felul în care Luna, lupoaica noastră adoptată, și cele patru pisici îi caută compania. Animalul nu știe să disimuleze. Dacă nu-i place ceva, orice, la o persoană, o să o evite. Tudor e un magnet.

Cum e soțul Florin? Speli, gătești, dai cu aspiratorul?

– Florin Căruceru: Spăl vase. Și da, curățenia e ceva important, peste care niciunul dintre noi, Cărucerii, nu sărim. Nu ne permitem cu toate animalele. Ar fi haos. Sunt și instalator sau zugrav de ocazie, dar și grădinar entuziast!

Când te mai cerți cu soția ta, care din voi cedează primul?

– Florin Căruceru: Nu avem certuri adevărate. Sunt cel mult discuții, argumente. Dar nu există un șablon de împăcare.

Florin Căruceru de la Observator și-a pierdut tatăl și cel mai bun prieten în același ani

Care este cea mai importantă calitate a soției tale?

– Florin Căruceru: Ea știe exact cum sunt alcătuit, eu știu exact cum e ea făcută. Ne susținem și suntem loiali familiei. Nu m-am putut niciodată închipui trăind cu o altă persoană. Și mă suportă (n.r. râde).

Îți place să gătești?

– Florin Căruceru: Nu-mi place să gătesc. Nu știu să gătesc. Adică omleta și piureul de cartofi nu cred că mă califică la acest capitol. Grătarul îmi mai iese. Dar nici acolo nu-mi pot asuma merite, am câțiva prieteni gurmanzi, deosebiți într-ale gătitului și de la ei am mai furat ceva. Dar… evit. Și prietenii mei apreciază că nu-i otrăvesc.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

– Florin Căruceru: Nu mai am 20 de ani, evident am trăit și momente mai puțin bune. Am rămas fără loc de muncă, la un moment dat. Traumatizant. Nu știu de ce noi, bărbații, simțim atât de acut aceste momente.

Apoi a fost desprinderea de activitatea sportivă. Deși a venit ”anunțat” și în timp, tot a durut. Dar, de departe, moartea tatălui meu a fost cea mai grea. Pentru toți e. Nu sunt cu nimic special, doar că a fost tatăl meu și e durerea mea.

În același an a murit și Torre, boxerul, primul meu câine, cu care am avut o legătură aparte. Nu am să mă explic, nu am să mă justific celor care nu au avut bucuria de a trăi o astfel de legătură și nu o pot înțelege. A fost greu și uneori încă e.

Dacă ar fi s-o iei de la început, profesional, ce greșeală nu ai mai repeta?

– Florin Căruceru: Nu prea-mi pot imagina ce și cum aș face. Dacă aș putea să-i trimit un mesaj, sms, carte poștală… orice, lui Florin Căruceru, cel de 20 de ani, i-aș spune să se împace mai repede cu el. Că nu e el de vină pentru orice și, mai ales, să se relaxeze puțin. Incredibil cât de mult poate schimba asta orice!