În minutul 20, Alex Dobre a luat pe cont propriu o fază și a ajuns în poziție excelentă de finalizare, 1 la 1 cu portarul advers, Anestis. Doar că a preferat să fie altruist și să îi paseze lui Petrila, aflat în stânga sa, pe care l-a lăsat astfel singur cu poarta goală.
Acesta din urmă a fost însă, cel mai probabil, prea sigur că va înscrie și posibil să fi lovit mingea destul de relaxat, fără preluare, astfel încât a trimis doar în plasa laterală, spre uimirea tuturor celor aflați pe teren, dar și a celor care au urmărit meciul la televizor. (AICI VIDEO).
Imediat, devastat după acest moment teribil pentru el, fiind vorba în principiu despre cea mai mare ratare din acest sezon de SuperLiga, cel puțin până în acest punct al stagiunii, Claudiu Petrila s-a prăbușit pe gazon și a rămas acolo timp de câteva secunde, fiind parcă și el șocat de cele întâmplate. Ulterior, în mod firesc, fotbalistul de la Rapid a fost nevoit să continue jocul.
Nu este prima dată în acest an când rapidiștii se află în centrul unui astfel de moment. În februarie, cu ocazia unui meci jucat la Galați cu Oțelul, Elvir Koljic a „reușit” să trimită peste din doar 2 metri, cu poarta rămasă goală, după o centrare furnizată de Andrei Borza din flancul stâng.
Chiar înaintea acestui meci, Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, a fost premiat la Super Gala FANATIK 2025 cu premiul de „Investitorul anului”. Cu această ocazie, omul de afaceri a făcut următoarele declarații:
„Nu știu dacă am emoții că am primit acest premiu, că sunt atâția oameni minunați în această sală în fața cărora mă înclin. Pentru că dacă am învățat ceva în fotbal sau în sport e că am învățat să respect oamenii. Pentru că ceea ce faceți dumneavostră, de la copii care joacă fotbal, la antrenori, la toți oamenii de sport, faceți în așa fel ca cel mai mare spectacol mondial, fotbalul, să trăiască.
Iar fără fotbal rămân la convingerea că lumea ar fi mai tristă. Emoții vin pentru că în 3 ore și jumătate o să jucăm la Botoșani. Aș vrea să schimbăm clasamentul portarilor. Să fie Anestis pe locul 1 și Aioani pe locul 2”.