Sport

De pe altă planetă! Ultimul recital al lui Messi a adus un nou record pentru starul argentinian, care se va duela cu un român

Fotbalistul lui Inter Miami a marcat două goluri în victoria echipei sale, contra celor de la Nashville, și a bifat un nou record personal în impresionanta carieră
09.11.2025 | 07:45
De pe alta planeta Ultimul recital al lui Messi a adus un nou record pentru starul argentinian care se va duela cu un roman
Lionel Messi a reusit un un nou meci mare pentru Inter Miami FOTO X
ADVERTISEMENT

Lionel Messi și Tadeo Allende au reușit câte o dublă, iar Inter Miami a zdrobit-o pe Nashville cu 4-0. Echipa din Florida s-a calificat mai departe în play-off-ul MLS, unde va da peste Cincinnati, echipa românului Ștefan Chirilă.

Lionel Messi a ajuns la 400 de assisturi în carieră

Fotbalistul în vârstă de 38 de ani a fost din nou eroul lui Inter Miami. El a marcat primele două goluri ale meciului și a oferit apoi o pasă decisivă. A fost assistul cu numărul 400 reușit de Messi în cariera sa, un record fantastic.

ADVERTISEMENT

Messi a deschis scorul în minutul 10 cu un șut precis la colțul lung, după o deviere favorabilă, apoi a dublat avantajul în minutul 39, cu o altă execuție de finețe de la marginea careului, la capătul unei acțiuni construite de tânărul Mateo Silvetti (19 ani).

În partea secundă, decarul argentinian a devenit servant. Mai întâi i-a oferit o pasă decisivă lui Allende pentru 3-0 (min. 73). Apoi, el a contribuit și la golul de 4-0 (min. 76), marcat tot de Allende din pasa lui Jordi Alba.

ADVERTISEMENT

Urmează duelul cu românul Ștefan Chirilă

Inter Miami s-a impus astfel cu 2-1, la general, în seria din prima rundă a Conferinței de Est și s-a calificat în turul secund al play-off-ului MLS. Acolo, formația lui Messi se va întâlni cu formația FC Cincinnati, învingătoare cu 2-1 în duelul decisiv cu Columbus.

ADVERTISEMENT

La Cincinnati joacă și românul Ștefan Chirilă. Puștiul de 18 ani, convocat la naționala U19 a României a bifat două partide în acest sezon. În ultima perioadă, el a evoluat însă mai mult la echipa secundă a clubului.

Va fi un singur duel pe stadionul TQL din Ohio, programat pe 22 noiembrie. Inter Miami nu a reușit anterior să avanseze în această fază, pierzând în primul tur, în 2022 și 2024. Dacă trece de Cincinnati, Inter Miami va juca cu învingătoarea din duelul Philadelphia Union – New York FC.

ADVERTISEMENT

Messi a marcat 894 de goluri

„Sunt fericit și pentru noi și club, pentru că, după ce s-a întâmplat anul trecut, exista un sentiment că s-ar putea întâmpla din nou. Cred că acum nu există nimic mai bun decât să privești înainte. Nu sunt genul care să se laude prea mult și nici nu sunt genul care să treacă de la o extremă la alta. Asta continuă pentru noi”, a declarat antrenorul Javier Mascherano.

În afara celor 400 de pase de gol, Messi are și un număr impresionant de goluri. El a punctat de 894 de ori, în 1133 de partide. Cele mai multe reușite au fost în tricoul Barcelonei, formație pentru care a jucat între 2004 și 2021.

Tags: