Life

De unde a avut Anda Adam bani pentru clubul din Cluj! Vedeta are câștiguri fabuloase din afaceri

Anda Adam, alături de logodnicul ei, a investit o sumă mare de bani într-un club din Cluj, vedeta folosind, probabil, câștigurile din afacerile pe care le deține.
29.04.2022 | 13:44
De unde a avut Anda Adam bani pentru clubul din Cluj Vedeta are castiguri fabuloase din afaceri
Anda Adam dovedește că se pricepe la afaceri / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

De curând, Anda Adam și logodnicul ei, Joseph, au investit peste 100.000 de euro într-un club de fițe din Cluj. Dar, probabil, suma de bani pe care au decis să o bage în locația cu pricina nu este una care să îi sperie pe cei doi. Asta deoarece afacerile Andei Adam merg ca pe roate.

Anda Adam, investiții serioase cu banii câștigați din afaceri

”Eu și iubitul meu, Joseph, chiar dacă am fost plecați din țară, ne-am ocupat îndeaproape de bunul mers al lucrurilor. Am avut o echipă. Ne-a pus la curent cu tot ceea ce se întâmplă în club, cu privire la amenajarea lui și la organizarea evenimentului de lansare”, spunea pentru FANATIK, la deschiderea clubului de acum o lună, Anda Adam.

ADVERTISEMENT

Și, chiar dacă în clubul cu pricina a investit peste 100.000 de euro, Anda Adam nu are de ce să fie prea îngrijorată când vine vorba de profitul viitor. Nu de altceva, dar, în ultimii ani, vedeta s-a dovedit a fi o afaceristă iscusită.

Veniturile de care se bucură cântăreața sunt, conform raportărilor făcute către ANAF și consultate de FANATIK, mari. Mai exact, ea are două firme. Una dintre companii se ocupă cu lucrările de construcții. Cea de-a doua are ca domeniu de activitate muzica.

ADVERTISEMENT

Evident, pe lângă banii pe care îi câștigă din cele două afaceri, Anda Adam este și una dintre cele mai bine plătite vedete când vine vorba de postările pe care le face pe Instagram, ea având peste 1,1 milioane de urmăritori.

Anda Adam, profituri colosale din imobiliare și din muzică

Firma care se ocupă de construcții deținută de Anda Adam – care, printre altele, a realizat câteva case în zona Pipera – a înregistrat profituri serioase în ultimul an fiscal declarat. Mai exact, la o cifră de afaceri de peste 210.000 de lei (aproximativ 52.000 de euro), a obținut un profit de peste 75.000 de lei, adică în jur de 15.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Trebuie însă precizat că, în momentul depunerii bilanțului despre care vorbim, zona de case de care se ocupa Anda Adam nu era finalizată. Sumele despre care vorbim sunt, în fapt, avansuri date de cumpărătorii imobilelor în construcție.

Cea de-a doua firmă pe care o are Anda Adam, cea care lucrează în domeniul activităților  de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală, a fost și ea, conform datelor fiscale raportate, una care să obțină profituri însemnate.

ADVERTISEMENT

Mai exact, la o cifră de afaceri de aproape 110.000 de lei, Anda Adam Company a raportat un profit de aproape 50.000 de lei, adică în jur de 10.000 de euro.

La profiturile de peste 25.000 de euro ale Andei se adaugă, evident, și cele pe care le are din magazinul online de costume de baie și alte accesorii pe care îl deține. Are încasări și din rețelele de socializare, în diverse campanii publicitare, ca influencer. Iar acestea, spun informațiile noastre, nu sunt deloc mici.

Anda Adam se pregătește de nunta cu Joseph

Chiar dacă relația pe care o are cu logodnicul ei este una cât se poate de discretă, Anda Adam a lăsat să se înțeleagă că este mai îndrăgostită ca niciodată de bărbatul de lângă ea. Ba chiar, preciza ea, faptul că va deveni soția lui o împlinește cât se poate de mult.

Cerută de soție în Turcia de Eudor Yosif Mohaci, cunoscut drept Joseph, Anda Adam nu a stat nicio secundă pe gânduri și a acceptat să devină, din nou, mireasă. Mai mult, ea a și vorbit despre evenimentul în urma căruia își vor uni destinele. Cântăreața a explicat că își dorește să facă o nuntă pe plajă, în ținute relaxate.

Anda Adam a fost căsătorită cu Sorin Niculescu. Nunta a avut loc în 2015. Din mariajul lor a rezultat o fetiță, Evelin. Cu toate acestea, relația lor s-a încheiat cu un divorț cât se poate de discret, în mijlocul pandemiei.

ADVERTISEMENT
Tags: