Sport

De unde a văzut Mihai Stoica FCSB – UTA 4-0. I-a găsit lui Gigi Becali fotbalistul dorit: „E extraordinar!”

Mihai Stoica, președintele de la FCSB, a văzut victoria echipei sale în fața celor de la UTA din Portugalia. Postarea făcută de managerul campioanei României.
27.10.2025 | 01:09
De unde a vazut Mihai Stoica FCSB  UTA 40 Ia gasit lui Gigi Becali fotbalistul dorit E extraordinar
Unde a fost prezent MM Stoica în timp ce FCSB se distra cu UTA
ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, a urmărit victoria echipei sale, scor 4-0, în fața celor de la UTA, din Portugalia. Oficialul campioanei României a fost trimis de Gigi Becali în căutare de jucători în afara țării, iar latifundiarul din Pipera a dat de înțeles că are deja o țintă de transfer.

Mihai Stoica a văzut victoria echipei sale din Portugalia

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB s-a deplasat în Portugalia pentru a găsi fotbaliști care să întărească lotul campioanei României. FCSB s-a impus cu 4-0 duminică seara în fața celor de la UTA, iar MM Stoica a ținut să felicite echipa sa printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica a publicat o poză de pe stadionul celor de la Braga, alături de două emoticoane în culorile FCSB-ului. Mai mult, acesta a scris și mesajul „Suiii”, cu referire la victoria celor de la Real Madrid în fața Barcelonei, în El Clasico.

Postarea făcută de MM Stoica după FCSB - UTA 4-0
Postarea făcută de MM Stoica după FCSB – UTA 4-0

Gigi Becali a făcut anunțul! MM a găsit deja un fotbalist pentru FCSB din Portugalia

Mihai Stoica a plecat imediat după partida cu Bologna, din Europa League, în Portugalia, acolo unde speră să găsească câțiva fotbaliști pentru FCSB. Gigi Becali a declarat chiar că managerul clubului i-a propus deja un fundaș.

ADVERTISEMENT

„Am o veste foarte bună din Portugalia, am vorbit cu MM. A găsit ceva extraordinar. A zis că s-ar putea să coste. I-am spus că nu contează. Vreau fundaș central și doi mijlocași centrali.

ADVERTISEMENT

El a găsit numai unul deocamdată. A găsit fundașul central. Nu vreau să dau mai multe detalii. După aia vin dușmanii și atacă”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Cine sunt primii fotbaliști pe care MM Stoica i-a văzut în Portugalia

Mihai Stoica a fost prezent la partida dintre Sporting Braga și Casa Pia. Cel mai probabil, oficialul celor de la FCSB a fost acolo pentru a-i urmări pe fundașii echipei oaspete. Este vorba despre stoperii David Sousa (24 de ani), Goulart Silva (25 de ani) și Kaique Rocha (24 de ani).

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica a explicat pentru FANATIK că merge în Portugalia pentru a vedea la treabă jucători din a doua jumătate a clasamentului, întrucât FCSB nu își permite să ofere salarii la nivelul echipelor de top, precum Porto, Benfica sau Braga.

„Deocamdată mergem spre piața din Portugalia. Nu sunt bani. Echipele mici nu își permit să ofere salarii mari. Pătura financiară e cea mai importantă. Depinde de club. Sunt diferite salariile, dar sunt jucători foarte buni. E o piață interesantă. Nu chiar sub 10 mii. Nu există. Nu mai sunt banii care erau înainte. Ca să aduci jucători buni, trebuie să îi plătești”, a explicat Mihai Stoica în emisiunea MM la FANATIK.