De Valentine’s Day „Big” Ghiţă împlineşte 47 de ani. Unde s-a stabilit şi ce face

La 47 de ani, „Big Ghiţă”, cel mai înalt român în viaţă (absolutul a fost Gogea Mitu, boxer din anii ’30, care avea 2,42 m) şi al doilea cel mai înalt om din Uniunea Europeană (după actorul britanic Neil Fingleton, care măsoară 2,32 metri), trăieşte o viaţă liniştită şi fericită în America, alături de familia lui. Îşi umple timpul comentând pe internet viaţa de-acasă, din România, şi oferindu-şi timp pentru un hobby căpătat în noua sa ţară, excursii lungi la pescuit pe râuri. Face ravagii printre prieteni cu capturile sale (pe care le puteţi vedea în GALERIA FOTO!), „trofee” pe măsura sa „big”!

Altă plăcere care-i mângâie sufletul este în… spatele casei. Nu este vreun coş de baschet, cum, poate, aţi crezut, ci o grădină care-i aminteşte de locurile natale: „Spaţiul care îmi place cel mai mult şi e cel mai important pentru mine, e grădina din spatele casei. Am vrut să petrec cât mai mult timp cu copiii afară. Liliana a terminat horticultura. Am încercat să îmi fac o grădina şi o livadă ca în România, am încercat să fac să mă simt ca în spatelei casei din Cluj. Este bine să ai independenţa financiară să locuieşti unde vrei, dar dorul de casă merge cu tine oriunde”.

De Valentine’s Day, Ghiţă Mureşan mulţumeşte soţiei sale Liliana

Sprijin de nădejde pentru „Big Ghiţă” este soţia Liliana, alături de care se află de 25 de ani. S-au căsătorit în 1993, când el îşi începea cariera în baschetul internaţional. „Căsătoria cu Liliana a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Am avut noroc, m-a susţinut când mi-a fost greu, mi-a dat putere să trec peste toate problemele. Lilianei i-a fost greu să se adapteze în SUA când am venit prima dată, în 1993, dar a început şcoala, s-a luat cu învăţatul, şi-a umplut repede timpul şi a început să se obişnuiască. Niciodată nu ne-am dus în pat certaţi. Noi am fost foarte buni prieteni înainte de căsătorie. Am locuit în acelaşi complex studenţesc, «Haşdeu». Eram foarte timid, acum America m-a schimbat. Eram foarte timid, foarte ruşinos. Acum 25 de ani, ca să scoţi două vorbe de la mine îţi trebuiau foarte multi cleşti şi o răbdare enormă. Liliana a avut şi una, şi alta”, spune Ghiţă despre discreta sa parteneră de viaţă, care apare rar în public.

Ghiţă Mureşan este cunoscut de întreaga lume, însă puţini sînt cei care o cunosc şi pe consoarta acestuia.  Iată cum arată Liliana

Dintre şofer sau bucătar, a ales să fie baschetbalist!

Într-un inteviu-fulger realizat de celebra revistă „Sport Illustrated”, Ghiţă Mureşan îşi dezvăluia „secretele” copilăriei şi micile plăceri nevinovate ale adolescentului şi mai apoi adultului de 2,31 m…

Ce visai să te faci când erai copil? „Aveam mai multe vise. Dar cel mai mult îmi doream să fiu şofer sau bucătar”

Sporturi preferate în afară de baschet? „Înainte de a începe sportul de performanţă am schiat şi am jucat fotbal de cartier, de maidan, cum se spune. Nu eram eu foarte bun, dar îmi plăcea mult fotbalul şi îmi plăcea să joc cu prietenii. Dar şi mai mult îmi plăcea să schiez şi să mă dau cu sania. Cu talia mea nu aş fi reuşit în niciunul dintre aceste sporturi”

Filme preferate? „Depinde de situaţie, în general nu mă uit singur la filme, aşa că mă conformez cu cei din jur, dar prefer filmele de acţiune”

Maşina preferată? „În general îmi plac maşinile off-road, acum conduc un SUV de la Toyota”

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Ce muzică asculţi? „Muzica o ascult mai mult la volan, ascult un radio local, dar cea mai mare parte a timpului când sunt singur în maşină vorbesc la telefon. Situaţia se schimbă când sunt cu baieţii mei. Atunci muzica e la maxim de la rock, la rap, orice!”

Cel mai tare adversar? „Shaquille O’Neal. Avea o forţă incredibilă şi era şi mult mai tânăr pe vremea când jucam eu cu el. După meciurile împotriva lui trebuia să stau cu gheaţă pe genunchi două zile şi eram plin de vânătăi. Şi Alonzo Mourning sau Pat Ewing erau aproape la fel de puternici şi erau nişte meciuri teribile”

Viaţa lui Ghiţă Mureşan poate fi cuprinsă, pe scurt, în cifre, cam aşa:

1985 – în clasa a VIII-a, la 14 ani, se mută la Cluj, unde este observat întâmplător de un dentist arbitru de baschet.

1987 – este selecţionat în naţionala de baschet a României. Recordul său tricolor este de 42 de puncte, reuşite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992.

1991 – începe cariera de baschetbalist profesionist la Universitatea Cluj.

1992 – primul contract în Occident, la Pau-Orthez (Franţa).

1993 – echipa americană Washington Bullets (acum Washington Wizards) îi oferă primul contract în NBA.

1995 – Devine cel mai bun marcator din acţiune, peste Shaquille O’Neal şi Michael Jordan, lider în NBA două sezoane consecutive, 1995-1997, la eficienţa aruncărilor de două puncte.

1996 – obţine premiul „NBA Most Improved Player Award” (jucătorul cu cel mai bun progres), cu o medie de 14,5 puncte pe meci, 9,6 recuperări şi 2,2 blocaje.

1998 – se transferă la New Jersey Nets, joacă în filmul „Gigantul meu” (My Giant) cu Billy Crystal şi în videoclipul „Numele meu este” (My name is) al lui Eminem.

2000 – se întoarce la francezii de la Pau-Orthez. 2005 – se transferă iar în SUA, la Maryland Nighthawks, echipă care evolua în acea perioadă în liga americană semi-profesionistă (American Basketball Association).

2006 – final de carieră, din cauza accidentărilor. Se stabileşte cu familia în SUA şi deschide o academie de baschet: „Giant Basketball Academy”, care organizează tabere în fiecare vară şi în România.

„Sportul de performanţă m-a determinat să plec din ţară încă de la începutul anilor ’90. Alegerea a fost de fapt aşa: să stau acasă să termin şcoala sau să plec să joc profesionist. Şi am plecat, la Pau-Orthez, în Franţa, de unde mi-am început cariera, şi într-un fel şi viaţa cu adevărat”

„Eu cred puternic în forţa sportului de a educa! Există o diferenţă uriaşă între educaţia de tip militar şi cea din plăcere. În America a fost făcut un studiu printre copiii care au un program normal şi o grupă de copii care dimineaţa, înainte de cursuri, era pusă să alerge să maxim. Dar ştiţi ce înseamnă la maxim? Alergau până ce dădeau tot ce aveau mai bun din ei. Ei au fost cei care şi-au îmbunăţit cel mai mult şi notele din şcoală! Sportul dezvoltă nu doar un corp frumos, ci ne ajută şi să ne dezvoltăm mintea! Iar din sport îţi tragi puterea de a te concentra pe obiectivele personale, la ce predau profesorii la ore”

„Eu ştiu din momentul în care cunosc un copil dacă face sport sau nu. Cei care fac un sport se uită la mine când vorbesc cu ei, se prezintă singuri, au curaj! Cei care nu fac sport se uită pe tavan, se plictisesc repede, nu pot fi atenţi, se gândesc la alte lucruri!”

„Părerea mea este că orele de educaţie fizică de la noi sunt de fapt ore de recreere. Pentru că nu se ţine seama de diferenţele dintre copii, care pot fi mari uneori, iar asta înseamnă că nu poţi să-i angrenezi pe toţi în acelaşi lucru. Ce pot face profesorii de sport cu toţii? Alergări sau alte forme simple de atletism, dar mai niciun sport de echipă! Ca să ai sport în şcoală nu-ţi trebuie resurse nemăsurate, ci e nevoie doar de program şi de dorinţa de a folosi ceea ce există”

„Dacă vrem să avem o ţară sănătoasă şi nişte copii deştepţi, dacă vrem lideri cu caracter, fair-play, e obligatoriu să avem sport în şcoli! Nu e nevoie să facă un singur sport, spun asta pentru că am observat o tendinţă, ca un copil să facă un sigur sport, din care se şi retrage la un moment dat. Copiii trebuie să facă sport pe sezoane: de afară, de interior, de vară, de iarnă… Ştiaţi, de pildă, că 85% din directorii generali ai marilor companii din America au făcut sporturi de echipă în liceu?”

„Eu îi consider foarte deştepţi pe băieţii mei. Şi întotdeauna mi-a plăcut să-i las pe ei să aleagă ceea ce vor să facă. Nu răspund niciodată pentru ei, îi las pe ei să facă acest lucru, îmi place când văd că pot să se reprezinte pe ei înşişi. Nici când erau mici, şi mă mai întreba lumea câţi ani au, nu răspundeam, ci trimiteam întrebarea către ei. La fel şi cu şcoala: niciodată nu am stat lângă ei să-i păzesc să-şi facă temele. I-am considerat întotdeauna suficient de responsabili cât să ştie că trebuie să facă ce au de făcut. Nu ştiu dacă asta i-am învăţat noi, ca părinţi (n.r. – Ghiţă şi soţia lui, Liliana), ori asta vine de la sine. Dar sunt foarte mândru de ei”

„Când am ajuns în America, în ’93, ştiam să spun «Good morning» (Bună dimineaţa), «Hello» (Salut) şi cam atât. N-a fost uşor să m[ duc acolo fără cunosc limba, dar ştiam sută la sută că o s-o învăţ. Nu ştiu dacă era o ambiţie, o dorinţă sau pur şi simplu nevoia. Dar ştiam foarte sigur că aveam să învăţ limba engleză. Personal, am o convingere: cu cât ştii mai multe limbi, cu atât eşti mai deştept! Dacă vrei să navighezi fără probleme pe net, să citeşti ştiri, te interesează ce se mai întâmplă în lume, dacă vrei să călătoreşti, dacă vrei să-ţi faci prieteni printre oameni care nu vorbesc limba română, este foarte important să ştii cât mai multe limbi străine”

7 sezoane, 307 meciuri jucate, cu o medie de 21,9 minute pe meci şi de 9,8 puncte reuşite pe meci sunt cifrele lui „Big” Ghiţă în NBA

2,305 m avea sudanezul Manute Bol, al doilea jucător din NBA ca înălţime, după Ghiţă Mureşan. Datele sale stau sub semnul îndoileii: în cartea recordurilor, înălţimea lui este trecută „7 feet 6 3/4 inches” (2,305 m) în timp ce multe dintre fişele oficiale de joc îl trec cu o înălţime de „7 feet 7 inches” (2,31 m), la egalitate cu baschetbalistul român. Interesant este faptul că uriaşul jucător sudanez cântărea doar 95 de kilograme, faţă de cele 147 kg ale lui „Big Ghiţă”, iar data naşterii sale este… incertă, la fel ca şi înălţimea. Bol a murit în 2010, la 47 de ani, de insuficienţă renală, după o lungă suferinţă cronică.

26 este locul ocupat de Ghiţă Mureşan în lista „100 Mari Români”, realizată în 2006 de Televiziunea Română pe baza voturilor publicului. Singurii sportivi care s-au clasat înaintea lui au fost Nadia Comăneci (9) şi Gheorghe Hagi (13).