Fotbal intern

Debut în Liga 1 pentru un jucător alungat de la FCSB. Suporter înfocat, a devenit celebru la meciul cu Ajax

05.07.2020 | 21:23
Debut in Liga 1 pentru un jucator alungat de la FCSB Suporter infocat a devenit celebru la meciul cu Ajax
ADVERTISEMENT

Jucătorul îndrăgostit de FCSB a debutat azi în Liga 1. Marius Ciobanu (17 ani) a jucat astăzi primul meci în campionat în partida dintre Academica Clinceni și Dinamo 1-3. Puștiul l-a înlocuit în minutul 84 pe Vojtus.

Marius este un suporter înfocat al echipei antrenată de Bogdan Vintilă. Acesta venea la toate meciurile formației sale de suflet cu bannere. El a devenit celebru după două momente care l-au avut eroul principal. În 2012 a ajuns în cantonamentul echipei mari.

ADVERTISEMENT

În 2012, la o partidă cu FC Vaslui, observatorul i-a luat banner-ul pe care scria: ”Vreau și eu ceva: Steaua campioană”. Datorită acestui incident, oficialii Stelei au auzit de el. Puștiul a mers apoi la un antrenament al echipei lui Becali, iar patronul i-a promis că va avea pe viață un loc în loja sa! Tot în 2012, Marius a fost surprins de televiziuni când se ruga în timpul penalty-urilor de la meciul Steaua – Ajax, gest care l-a impresionat pe patronul Becali.

Alungat de la FCSB, a ajuns gratis la Clinceni

Marius Ciobanu a ajuns la un moment dat la Academia FCSB-ului, dar a fost forțat să plece de acolo fără a i se da un motiv. Jucătorul l-a rugat pe Gigi Becali să fie lăsat să plece la Academica Clinceni fără plata unei grile de transfer.

ADVERTISEMENT

”Aș vrea să salut debutul lui Marius Ciobanu. A fost coleg cu toți cei care au fost la prima echipă a FCSB-ului în ultimele etape. A fost chemat și la națională. Mai întâi a fost împrumutat la Clinceni, acum e definitiv al lor.

N-am văzut jucător să se antreneze cât se antrenează copilul ăsta. E crescut de maică-sa, învață foarte bine. Așa au considerat unii de acolo că trebuie să plece de la FCSB, nu intru în amănunte că nu sunt chiar plăcute.

ADVERTISEMENT

A fost îndepărtat. Acest copil suferă și acum pentru Steaua, pentru FCSB, plânge pentru echipa asta. N-am văzut copil să muncească atât. Nu știu dacă are talentul lui Fabbrini, dar eu spun că va ajunge jucător bun de Divizia A.

A fost în naționala de juniori, la un moment dat au fost voci de la FCSB care au spus că el să nu mai fie în echipă. Gigi l-a chemat la palat atunci când a fost problema cu bannerul, i-a zis că ân momentul când are o problemă să vină la el.

ADVERTISEMENT

A fost maică-sa la Gigi, a renunțat la grila de formare când a plecat de la FCSB. Gigi a fost foarte corect și l-a lăsat fără grila de formare la Clinceni”, a declarat Duckadam, potrivit Digisport.

ADVERTISEMENT