Iordănescu junior n-a debutat la FCSB așa cum și-o dorea, dar, peste tot în lume există o durere a curățeniei, fără de care nimic nu poate căpăta strălucire. Trupa roș-albastră a etalat un joc care, deocamdată nu se leagă, și de altfel nici nu avea cum să se petreacă acest lucru atât de rapid – în ciuda sosirii lui Edi – după ce se tăiase ca maioneza, în timpul mandatului lui Dinu Todoran și ale altor predecesori. Acelea au fost perioade în care, practic, jocul echipei era dirijat, prin unde electromagnetice de un singur antrenor: Gigi Becali.
Rănile late și adânci se vindecă greu. Radiațiile care însoțesc orice activitate electronică otrăvesc încet dar sigur, în ciuda unor episodice senzații de confort, care au darul de a prelungi o cangrenă, nu de a o vindeca. Iar la nivelul mentalului, lucrurile se complică și mai tare…
Legăturile bolnăvicioase ale latifundiarului cu tăpșanul verde pe care, logic vorbind, antrenorii și jucătorii ar fi trebuit să fie lăsați să-și justifice salariile și mai ales să-și exprime personalitatea, au născut o mulțime de polemici. Nu știm dacă și cât va rezista Gigi Becali tentației de a-și vârî, din nou, coada zbanghie în alcătuirea echipei, în schimbări și chiar în problemele tehnico-tactice. La fel, nu putem paria nici pe longevitatea lui Edi, pe banca tehnică. Dar, pentru Gigi Becali, cea mai bună și mai proaspătă lecție este chiar Sepsi. Echipa lui Leo Grozavu impresionează prin stabilitate. Dar aceasta se crează în timp, nu la apelul de seară, în timpul căruia celularele sună asurzitor și de cele mai multe ori, fără noimă…
N-am observat doar la noi acest fenomen, iar Gigi Becali nu este nici primul și nici ultimul graur care consideră că se pricepe să cânte și manele și rock și muzică de operă. Mulți au uitat perioadele în care, spre exemplu, George Copos se credea antrenorul Rapidului, un fel de mic Napoleon cu alură de Louis de Funes, ferecat la portofel.
Practic, fostul finanțator rapidist deține pionieratul în materie de „sugestii” trimse către banca tehnică. A trebuit să vină un Lucescu și apoi al doilea, pentru ca hit-ul „nu răspunzi la sms” să prindă culoare în Grant. Întrebarea este dacă Edi va avea personalitatea lui Mircea și a lui Răzvan, și dacă Gigi va avea rațiunea cea de pe urmă a lui George…
De asemenea, moda nu e deloc una originală și specifică plaiurilor noastre, ci vine din străfundurile guberniilor ex-sovietice, unde diverși dictatori reșapați din rândurile ponosite ale fostului KGB dictau strategia care, într-un final, răzbătea în iarbă din telefonul fără fir cu băncile tehnice. Cu toate acestea, venirea lui Iordănescu la FCSB și mai ales tonul cu care acesta pare să fi gestionat relația cu patronul pot fi de bun augur, chiar dacă, așa cum spuneam, vechile metehne dispar anevoios.
Am văzut un meci cu o importanță deosebită, dincolo de lupta din clasament. În primul rând, Edi Iordănescu debuta la FCSB, într-un context cel puțin interesant, oferit de declarațiile de „suveranitate” față de patronajul lui Gigi Becali, în condițiile în care – probabil că de la Olăroiu și de la Reghecampf încoace – niciun tehnician al roș-albaștrilor n-a avut curajul asumării unui asemenea discurs. Așa cum, din păcate, nu a avut parte nici de un asemenea credit, din partea lui Becali. Vom afla, însă, dacă nu este vorba doar despre un simplu foc de paie…
Așadar, partida căpătase o încărcătură deosebită. În plus, așa cum au anunțat și colegii de la FANATIK, disputa dintre Iordănescu junior și Leo Grozavu, tehnicianul „șepșilor”, căpătase și alte conotații, după ce, în sezonul trecut, Edi era să rateze titlul cu CFR, în urma unei înfrângeri cu scorul de 0-1, administrată de covăsneni.
Fără Moruțan, care tocmai urmează să facă pasul spre Bosfor, și lipsit de aportul lui Sorin Șerban (suspendat), Iordănescu a început cu Radunovic și cu Iulian Cristea. Nu i-a ieșit mutarea, dar n-a fost vina lui. Starea de tensiune încă prezentă în lot și-a spus cuvântul. Nu l-am văzut niciodată pe Ovidiu Popescu să paseze „atât” de… inexplicabil sau că comită un penalty în halul acela de copilăros. La fel, Octavian Popescu a făcut un joc aiuritor. Noroc cu Vlad, care l-a salvat, practic, pe Edi, parând lovitura de la 11 metri executată (prost!) de Chunchukov.
Cu toate acestea, am văzut un meci frumos, în care Florin Tănase ne-a arătat că, uneori, sunt momente în istorie când nu e chiar atât de grav să fii genial.
Concluzionând, per total, am văzut, cu toții, un spectacol agreabil. S-a simțit tensiunea, s-au observat traumele înmagazinate. Și totuși, nu e niciodată târziu să ne băgăm mâinile în apa murdară a lumii și să scoatem de acolo o lume mai curată…
„Nea Puiu cel Mic”, cum mi-a plăcut să-l alint pe fiul fostului selecționer poate deveni „Edi cel Mare”. A început bine, cu un discurs bățos și cu o mentalitate ce pare a fi tipică unui „descălecător”, unui întemeietor. Cu toate acestea, drumul său este presărat de mine antitanc. Imediat, oriunde, sub talpă-i poate exploda bomba, pentru că, fotbalul nostru este cel al tuturor posibilităților și, cel mai gav, al tuturor marotelor și al obiceiurilor proaste, pe care nu le dezrădăcinezi nici cu… plugul nuclear, dacă ar exista așa ceva.
Firul ierbii, avangarda pământului, nu minte niciodată. De la el vom afla dacă la FCSB se construiește, cumva, un circuit de minuni, sau dacă vechile obiceiuri vor reapărea pe tapet, la prima criză de nervi sau la primul eșec, de parcă s-ar plimba cu șareta într-un cimitir.