Sport

Decăderea totală a lui Dinamo într-un deceniu negru! În urmă cu zece ani, “câinii” câştigau Cupa României. Acum se pregătesc de baraj

Dinamo a ajuns în cel mai negru punct din istoria clubului şi va juca sâmbătă, de la ora 20:30, manşa tur a barajului cu U Cluj. În urmă cu zece ani, "câinii" se pregăteau să câştige Cupa României.
21.05.2022 | 10:28
Decaderea totala a lui Dinamo intrun deceniu negru In urma cu zece ani cainii castigau Cupa Romaniei Acum se pregatesc de baraj
Dinamo câştiga Cupa României în 2012, iar acum, după zece ani, e în barajul pentru rămânerea în Liga 1 (sursă foto: sportpictures.eu, fotomontaj: Fanatik)
ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 21 mai, Dinamo o întâlneşte pe U Cluj în manşa tur a barajului pentru rămânerea/promovarea în Casa Pariurilor Liga 1. Lucrurile stăteau cu totul altfel în urmă cu zece ani, în 2012, când formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare pregătea finala Cupei României.

Dinamo a câştigat ultima Cupă a României în urmă cu zece ani, într-o finală cu Rapid

Pe 23 mai, Dinamo va sărbători zece ani de la ultimul succes în Cupa României. La finalul sezonului 2011-2012, fanii din “Groapă” erau nemulţumiţi că favoriţii terminau pe locul 5, după ce echipa fusese lider până în etapa a 20-a şi luptase la titlu cu CFR Cluj până aproape de final. “Câinii” ratau trofeul din cauza unei serii de şase meciuri fără victorie în primăvara lui 2012, iar Liviu Ciobotariu era înlocuit cu Dario Bonetti.

ADVERTISEMENT

Singura speranţă era Cupa României, după o calificare în finală greoaie în faţa lui Gaz Metan Mediaş, venită datorită avantajului golului marcat în deplasare. În finală, “câinii” s-au duelat cu Rapid pentru trofeu, iar Adrian Scarlatache, la ultimul meci în alb-roşu, a marcat golul victoriei, în minutul 58, după ce a reluat cu capul o minge trimisă din corner.

Cum arăta Dinamo la ultimul trofeu câştigat în Cupa României

Dinamo: Naumovski – Luchin, Grigore, Moţi, Scarlatache – Curtean, Kone, Rus, Alexe (Pulhac 67) – Niculae (Ţucudean 81), Dănciulescu (C. Munteanu 71). Antrenor: Dario Bonetti.

ADVERTISEMENT

Dinamo a mai câştigat o Supercupă a României şi o Cupă a Ligii în ultimii zece ani

După succesul din Cupa României, Dinamo a deschis sezonul 2012-2013 cu meciul împotriva lui CFR Cluj, în Supercupa României. Cele două au reuşit să ofere un meci spectaculos, iar după 120 de minute scorul era egal, 2-2. La loviturile de departajare, “câinii” au ratat o dată, prin George Ţucudean, autor al unei duble în timpul regulamentar, în timp ce campionii au făcut-o de două ori, prin Moudou Sougou şi Ioan Hora. Dinamo obţinea astfel Supercupa României, a doua din palmaresul clubului.

Cinci ani au aşteptat dinamoviştii pentru un nou trofeu, însă unul minor de această dată. Pe 20 mai 2017, Dinamo o învingea pe Poli Timişoara, scor 2-0, după o dublă a lui Adam Nemec, şi câştiga Cupa Ligii.

ADVERTISEMENT

Un singur podium în ultimele zece sezoane din Liga 1

Ultimele zece sezoane au fost mediocre spre dezastruoase pentru Dinamo, excepţie făcând stagiunea 2016-2017, când “câinii” s-au clasat pe locul 3 în play-out şi s-au calificat în preliminariile Europa League.

Primul declic s-a petrecut în sezonul 2017-2018, după ce Dinamo a ratat prezenţa în play-off pentru prima oară de la introducerea sistemului. Apoi, stagiunea 2019-2020 a adus coşmarul în “Groapă”. Din cauza pandemiei de COVID-19, “câinii” au strâns câteva restanţe, care nu s-au mai jucat, şi au terminat pe penultimul loc în play-out, care ducea direct în Liga 2. FRF a decis să mărească numărul de echipe din Liga 1, astfel că Dinamo a scăpat de retrogradare.

ADVERTISEMENT

Sezonul 2020-2021 a fost altul în care Dinamo au avut mari emoţii şi a scăpat de baraj abia pe finalul play-out-ului. Inevitabilul s-a produs în stagiunea 2021-2022, când clubul a intrat pentru a doua oară în insolvenţă şi a înregistrat umilinţe în campionat, precum 0-6 cu FCSB sau 1-6 cu U Craiova. În play-out, “câinii” au scăpat de emoţiile unei retrogradări directe după ce Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni au suferit depunctări, însă au ajuns în barajul de rămânere/promovare în Liga 1.

Clasările lui Dinamo în ultimele zece sezoane din Liga 1

  • locul 6 – sezonul 2012-2013
  • locul 4 – sezonul 2013-2014
  • locul 7 – sezonul 2014-2015
  • locul 4 (play-off) – sezonul 2015-2016
  • locul 3 (play-off) – sezonul 2016-2017
  • locul 1 (play-out) – sezonul 2017-2018
  • locul 3 (play-out) – sezonul 2018-2019
  • locul 7, penultimul (play-out) – 2019-2020
  • locul 6 (play-out) – sezonul 2020-2021
  • locul 8 (play-out) – sezonul 2021-2022
ADVERTISEMENT