Fotbal intern

Decalogul fals al lui Ionuţ Negoiţă! Ce s-a ales de cele zece promisiuni făcute când a preluat-o pe Dinamo

24.04.2020 | 14:37
Decalogul fals al lui Ionut Negoita Ce sa ales de cele zece promisiuni facute cand a preluato pe Dinamo
ADVERTISEMENT

Pe 14 martie 2013, Dinamo era preluată de Ionuţ Negoiţă şi clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare intra în cea mai neagră perioadă din istorie. FANATIK îţi prezintă cele zece promisiuni făcute de omul de afaceri, prezentate drept un decalog pentru salavarea “câinilor”, aproape toate fiind neonorate în cei peste şapte ani de domnie.

Ionuţ Negoiţă şi decalogul din 2013 pentru Dinamo: zece promisiuni aruncate în vânt

Dinamo pare mai aproape ca niciodată să-şi schimbe patronul, după ce Ionuţ Negoiţă a acceptat oferta făcută de ADPD, prezenată recent în exclusivitate de FANATIK. În urmă cu şapte ani, atunci când prelua formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, omul de afaceri prezenta o listă de zece promisiuni, un decalog pentru readucerea clubului în fruntea campionatului.

ADVERTISEMENT

Anii au trecut, iar Ionuţ Negoiţă a reuşit să bifeze doar trei dintre cele zece puncte, însă nici acestea nu au fost completate cu succes. “Vreau să fac din Dinamo un club modern, occidental”, era anunţul făcut de omul de afaceri în ziua prezentării celebrului decalog.

Trei promisiuni onorate, mai mult pe jumătate

Punctul 5 din decalog se referea la un nou imn al clubului Dinamo. “Voi demara o dezbatere publică. Aştept de la fani propuneri şi vom selecta din multitudinea de variante de imn. Sper ca până la finalul sezonului să avem alt imn”, anunţa Ionuţ Negoiţă în martie 2013.

ADVERTISEMENT

Noul imn a apărut în martie 2014 şi a fost primit cu reacţii mixte din partea fanilor. Cu toate acestea, Dinamo a făcut o mare greşeală atunci când a filmat videoclipul piesei, în care apar jucătorii echipei din sezonul 2013-2014. Mulţi dintre protagonişti au plecat la scurt timp, iar George Ţucudean sau Cristi Bălgrădean au ajuns chiar să îmbrace tricoul rivalei FCSB.

A doua promisiune onorată a fost legată de comunicarea cu fanii. Ionuţ Negoiţă a punctat, însă esenţiali în acest succes au fost oamenii deja prezenţi în club. Dinamo este una dintre echipele active pe reţelele de socializare, pagina oficială de Facebook a clubului având peste 420.000 de like-uri.

ADVERTISEMENT

Merchandisingul a fost al treilea punct bifat de Ionuţ Negoiţă, însă nici aici contribuţia lui nu este una foarte mare. Dinamo avea deja un magazin online, cât şi unul la stadion. Chiar dacă veniturile nu sunt mari din vânzarea de produse cu însemnele clubului, “câinii” au stat bine mai mereu la acest capitol.

Cele şapte promisiuni nerespectate de Ionuţ Negoiţă

  1. Stabilitatea financiară – imediat după ce a preluat-o pe Dinamo, Ionuţ Negoiţă a anunţat că este la zi cu toată lumea, iar licenţierea pentru următorul sezon a fost rezolvată. Un an mai târziu, pe 14 mai 2014, clubul intra în insolvenţă. Chiar dacă a trecut peste acest moment, Dinamo nu a avut stabilitate financiară în ultimii ani, când licenţierea pentru următorul sezon era în pericol, iar clubul a avut mereu restanţe la jucători.
  2. Reorganizarea clubului – “fără un sistem bine pus la punct nu putem face performanţă”, spunea Ionuţ Negoiţă în 2013. Dinamo a trecut prin zeci de reorganizări, preşedinţii fiind schimbaţi rapid. De altfel, organigrama clubului a suferit modificări în fiecare an în perioada 2013-2020.
  3. Modernizarea centrului de copii şi juniori – “vrem să facem o echipă bazată pe jucători români de perspectivă”, anunţa Ionuţ Negoiţă. Tinerii de perepectivă şi-au găsit cu greu loc în echipă, chiar şi în sezoanele când Dinamo nu conta în lupta pentru cupele europene din cauza insolvenţei. În plus, Dinamo II, unde fotbaliştii tineri puteau să bifeze meciuri înainte de pasul spre prima echipă, s-a desfiinţat în 2017.
  4. Legendele lui Dinamo trebuie readuse în valoare – Ionuţ Negoiţă a încercat o lovitură de imagine în 2014, când i-a oferit un apartament lui Dudu Georgescu. Fostul mare atacant al “câinilor” a dezvăluit peste ani că totul a fost doar o mascaradă regizată de omul de afaceri. “Nu am stat nici măcar o zi în acel apartament”.
  5. Muzeul lui Dinamo – La un an de la promisiune, în 2014, “câinii” au avut un muzeu, însă la realizarea acestuia a contribuit mai mult Clubul Sportiv Dinamo. Cu toate acestea, fanii nu au putut să viziteze locul care le putea aduce aminte de clipele de glorie. Fără autorizaţie de la Primărie, muzeul a fost închis imediat, iar proiectul a fost uitat.
  6. Proiecte speciale pentru copii – Timp de aproape un an, până în 2014, Dinamo a oferit mii de bilete în şcolile din Bucureşti. Imediat după ce clubul a intrat în insolvenţă, conducătorii echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare au uitat de acest proiect şi l-au abandonat.
  7. Un nou stadion – Ultimul punct din decalog şi cea mai mare dorinţă a suporterilor, o arenă modernă, nu a avut o finalitate. Un stadion nou rămâne o utopie în Şoseaua Ştefan cel Mare, iar cea mai importantă şansă a fost ratată, când complexul nu a intrat pe lista arenelor care urmau să fie modernizate pentru EURO 2020.
ADVERTISEMENT