Decizia luată de Uniunea Europeană recent a stârnit un val de nemulțumiri. Atât operatorii din industria ospitalității, cât și clienții, au ajuns să fie revoltați. Cel mai probabil și mulți români vor fi dezamăgiți.
Dacă mergi des în vacanțe, cu siguranță ai observat că la hoteluri sau la pensiuni te bucuri de câteva avantaje. Spre exemplu, în camera unde ești cazat primești un gel de duș, șampon, săpun, iar uneori chiar și papuci de unică folosință.
Totodată, la masă te poți bucura de o cafea fierbinte, dar și de zahăr, ori lapte condensat, după preferințe. Toate aceste avantaje ar urma însă să dispară, având în vedere decizia luată de Uniunea Europeană.
Executivul comunitar vrea să reducă ambalajele de unică folosință și să combată deșeurile. În acest sens, UE a interzis utilizarea porțiilor individuale de zahăr, dar și de lapte din industria ospitalității.
Conform deciziei luate, măsura ar urma să intre în vigoare la jumătate anului viitor. Și se pare că nu doar pliculețele de zahăr și cele de cafea sunt vizate. Mai exact, sticlele mici de șampon și gel de duș vor fi și ele interzise.
UE arată că în acest mod va fi redus consumul excesiv de plastic. De cealaltă parte, hotelierii din industria ospitalității și clienții sunt revoltați. Sunt părți care spun că igiena ar putea fi afectată.
Totodată, există și îngrijorări privind risipa de alimente. Mai exact, dacă porțiile mici de lapte, spre exemplu, vor fi eliminate, atunci hotelierii vor fi nevoiți să vină cu recipiente mari și sunt șanse ca laptele să se strice.
De asemenea, pot exista clienți care să folosească mai mult zahăr, sau chiar să arunce o parte. Și nu doar hotelierii sunt vizați, ci și cei care dețin lanțuri de cafenele ori restaurante. La rândul lor, după decizia UE, ei sunt obligați să găsească soluții alternative, dar care să nu compromită experiența consumatorilor.
În principiu măsura UE are scop ecologic. Pe de altă parte, există temeri ca nu cumva aceasta să complice într-o mare măsură rutina zilnică a cetățenilor și să nu aducă tocmai beneficiile dorite.