News

Decizia CCR privind amenzile, socotită ”înfiorătoare” de către vicepremierul Raluca Turcan

16.05.2020 | 14:46
Decizia CCR privind amenzile socotita infioratoare de catre vicepremierul Raluca Turcan
ADVERTISEMENT

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, într-o conferință de presă susținută la Sibiu, că decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea amenzilor date pe durata stării de urgență a fost una ”înfiorătoare”. Turcan acuză CCR că prin decizia sa a îndemnat populația la nerespectarea legii, scrie News.ro.

CCR acuzată că a îndemnat la sfidarea legii

Raluca Turcan susține că eforturile Guvernului de a stopa epidemia au fost sabotate deliberat în Parlament de către ”politruci”, la care s-a adăugat și decizia CCR referitoare la amenzi.

ADVERTISEMENT

În această situaţie folosită în mod iresponsabil de nişte politruci care vin acum în Parlamentul României, au blocat tot ce a fost bun în materie guvernamentală pentru populaţia României, s-a ajuns tot din cauza blocajelor permanente cu care a trebuit să ne confruntăm de la preluarea guvernării. Nu uitaţi că am ajuns să se conteste, de exemplu, legalitatea amenzilor pentru că decizia Curţii Constituţionale a fost una pur şi simplu înfiorătoare. Adică o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la sfidarea legii şi culmea este că această măsură de sfidare a legii a fost pe aceeaşi linie, a fost la unison cu punctul de vedere al PSD-ului”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a imputat Curții că deciziile sale au generat o întârziere în aplicarea normelor privind starea de alertă care a fost pusă pe seama PNL de către adversarii politici.

ADVERTISEMENT

Decizia Curţii Constituţionale a fost la unison cu linia politică a PSD-ului şi a generat o întârziere care, după aceea, adversarii politici au pus-o tot în cârca noastră”, a comentat vicepremierul.

Raluca Turcan a mai spus că invitarea premierului în Parlament la ”Ora primului-ministru”  este o bună ocazie pentru Ludovic Orban să prezinte realizările Guvernului.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă, prezenţa, invitarea premierului în Parlament sau tot felul de şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului par a fi deranjante, pentru noi sunt oportunităţi pentru a spune cât de juste şi aşteptate au fost cele mai multe măsuri pe care Guvernul le-a luat”, a spus Raluca Turcan.

La sesizarea Avocatului Poporului, CCR a decis că prevederile OUG 34/2020 prin care a fost majorată valoarea amenzilor pe durata stării de urgență sunt neconstituționale.

ADVERTISEMENT

Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)”, a hotărât CCR.

ADVERTISEMENT