Sport

Decizia Curţii de Apel în cazul palmaresului Stelei îl loveşte în plin pe Victor Piţurcă! Titlul fantomă din palmaresul antrenorului

Curtea de Apel a decis ce se întâmplă cu palmaresul Stelei, iar Victor Piţurcă a fost lovit în plin de anunţul judecătorilor. Astfel, fostul selecţioner are în CV un titlu fantomă.
29.06.2021 | 13:38
Decizia Curtii de Apel in cazul palmaresului Stelei il loveste in plin pe Victor Piturca Titlul fantoma din palmaresul antrenorului
Decizia Curţii de Apel în cazul palmaresului Stelei îl loveşte în plin pe Victor Piţurcă! Trofeul fantomă din palmaresul antrenorului
ADVERTISEMENT

Luni, 28 iunie, a fost ziua în care palmaresul Stelei a fost împărţit în instanţă, iar marele pierzător este Victor Piţurcă. CSA Steaua ar urma să deţină trofeele câştigate în perioada 1947-1998, în timp ce FCSB s-ar alege cu performanţele din 2003 şi până în prezent.

Perioada 1998-2003, când AFC Steaua s-a desprins de Ministerul Apărării, a rămas în aer, iar Victor Piţurcă va avea în palmares un trofeu fantomă, titlul câştigat alături de “roş-albaştri” în sezonul 2000-2001.

ADVERTISEMENT

Palmaresul lui Victor Piţurcă, afectat de decizia Curţii de Apel

Statistic, Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu de campion al României, din cariera de antrenor, cu Steaua. După decizia Curţii de Apel, trofeul nu intră nici în palmaresul CSA Steaua, nici în cel al FCSB. În aceste condiţii, fostul selecţioner a ajuns să deţină un trofeu fantomă în CV.

În 2002, după titlul câştigat cu “roş-albaştrii”, Victor Piţurcă a cucerit şi Supercupa României, după o victorie în faţa lui Dinamo, scor 2-1, un alt trofeu care rămâne în aer în urma deciziei luate de Curtea de Apel.

ADVERTISEMENT

Pe lângă titlul de campion şi Supercupa României, Victor Piţurcă mai are în palmares o Cupă a României, câştigată în 1992 cu Steaua. Conform deciziei de luni, trofeul intră în palmaresul lui CSA Steaua. În urmă cu 29 ani, “Piţi” cucerea prima cupă din cariera de antrenor, după o finală cu Poli Timişoara decisă în urma loviturilor de departajare.

Ce trofee s-au câştigat în perioada 1998-2003

În afara celor două trofee cucerite de Victor Piţurcă, în palmaresul din perioada 1998-2003 mai există o Cupă a României care momentan este a nimănui.

ADVERTISEMENT

Pe 16 iunie 1999, Steaua a câştigat Cupa României după o finală cu Rapid. “Roş-albaştrii”, antrenaţi pe atunci de Emerich Jenei, se impuneau după loviturile de departajare, la capătul unui meci spectaculos, în care giuleştenii au fost egalaţi în ultimul minut al timpului regulamentar.

Gigi Becali visa la grupele Ligii Campionilor în 2001

La scurt timp după ce Steaua a câştigat titlul în sezonul 2000-2001, Gigi Becali, care pe atunci finanţa echipa cu diverse sume, anunţa că “roş-albaştrii” se vor califica în grupele Ligii Campionilor. Visul a fost spulberat de Dinamo Kiev, care s-a impus în Ghencea cu 4-2, în timp ce returul s-a terminat la egalitate, scor 1-1.

ADVERTISEMENT

“Nu doar că vom intra în Liga Campionilor, dar vom trece şi de prima fază a grupelor”, spunea Gigi Becali în iunie 2001. În acea perioadă, formatul Ligii Campionilor era unul diferit faţă de ceea ce se întâmplă azi. În prima fază a grupelor, 32 de echipe se duelau pentru calificarea în faza a doua a grupelor, unde mergeau 16 formaţii, iar primele două clasate ajungeau în sferturi.

După decizia Curţii de Apel, Gigi Becali a oferit o primă reacţie pentru FANATIK şi jubila după soluţia primită din partea judecătorilor. “Se deduce că noi suntem continuatoarea Stelei. Ce să vrem mai mult? Palmaresul a fost la CSA Steaua până în 1998, iar din 2003 este la noi. Ce să vreau mai mult?”, a spus Gigi Becali pentru FANATIK.

Decizia Curţii de Apel în cazul palmaresului Stelei nu este definitivă

Conform soluţiei oferite de Curtea de Apel, decizia în cazul palmaresului Stelei nu este una definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

“Solutia pe scurt: Admite apelul. Admite cererile de intervenţie accesorie. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi respinge această cerere în consecinţă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia în privinţa cererii conexe. Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, taxă de timbru), cu aplicarea art. 453 alin. 1 şi 2 şi art. 451 alin. 2 C.Proc.Civ.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 28.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia Curţii de Apel din data de 28 iunie.

ADVERTISEMENT