Anchetatorii au încheiat pe ziua de azi cercetările de la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Criminaliștii vor reveni luni, în data de 26 august pentru a vedea ce se ascunde în groapa betonată și în zidurile casei de pe strada Craiovei.
Criminaliștii au terminat cercetările din curtea casei lui Gheorghe Dincă pe ziua de astăzi. Anchetatorii se vor întoarce luni la casa criminalului din Caracal pentru a vedea ce se ascunde în groapa betonată, dar și în zidurile casei. De asemenea, anchetatorii vor să dărâme câteva ziduri din casa de pe strada Craiovei. Criminalul celor două adolescente a fost prezent și el la cercetări.
În urmă cu o săptămână anchetatorii au descins la o firmă de taximetrie din orașul Caracal unde au verificat mai multe neconcordanțe legat de orele în care criminalul a fost surprins de camerele de supraveghere din oraș și orele la care adolescenta de 15 ani suna după ajutor. A fost verificată posibilitatea ca Gheorghe Dincă să fi folosit un taxi în ziua în care Alexandra Măceșanu a sunat la serviciul de urgență 112.
Medicul Adrian Popa a asigurat permanența în noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, noaptea în care polițiștii o căutau pe Alexandra Măceșanu la trei adrese greșite fără să reușească să o găsească. Medicul Popa spune că operatoarea de la serviciul de urgență 112 nu a precizat că este vorba de un viol, ci a spus doar că este o sechestrare de persoane, în această situație nefiind nevoie de intervenția Serviciului de Ambulanță.
„Pe diagnosticul ăsta (n.red. – sechestrare de persoană), n-avea treabă Ambulanţa. Ei au fost deştepţi aici. STS-ul n-are nicio pregătire medicală şi ei visează să angajeze strict operatori. Atenţie, noi avem asistente în dispecerat. Ei visează să scoată profesioniştii, să bage operatori pur şi simplu. Au aplicaţia, le dă mură-n gură. Păi, spune la viol pe cine să soliciţi, dar dacă ea a pus , a mers pe aplicaţie, n-a mers pe pregătire medicală. Aplicaţia pe sechestrare de persoane ii dă doar legătura la poliţie. Are un soft în calculator. Dacă scria şi viol, îi dădea soft-ul Poliţie+Ambulanţă. Dar nu sunt pregătite medical“, a mai susţinut medicul Adrian Popa, potrivit CANCAN.