Sport

Decizia incredibilă care-i afectează pe suporterii unui club din SuperLiga. Se aplică de la meciul cu Universitatea Craiova

Direcția pentru Sport și Agrement Botoșani a adus la cunoștință clubului de fotbal decizia luată. Fanilor le-a fost interzis să mai consume semințe pe Stadionul Municipal din Botoșani
21.02.2025 | 12:37
Decizia incredibila carei afecteaza pe suporterii unui club din SuperLiga Se aplica de la meciul cu Universitatea Craiova
DSAB a luat o decizie fermă cu privire la activitățile fanilor pe Stadionul Municipal din Botoșani în timpul competițiilor sportive. Sursa Foto: frf.ro
ADVERTISEMENT

Directia pentru Sport și Agrement Botoșani a luat o decizie fermă cu privire la consumul de semințe pe stadion în timpul meciurilor de fotbal. Primul meci la care suporterii „vor avea de suferit” este cel cu Universitatea Craiova din etapa cu numărul 27.

Decizie fermă luată de DSAB. Începând cu meciul contra Craiovei suporterii nu vor mai avea voie să consume semințe pe Stadionul Municipal din Botoșani

Direcția pentru Sport și Agrement Botoșani își dorește un colectiv de suporteri ai echipei FC Botoșani mult mai civilizat. Suporterii moldoveni nu vor mai avea voie să consume semințe pe Stadionul Municipal Botoșani în timpul meciurilor de fotbal și nu numai.

ADVERTISEMENT

Interdicția este valabilă începând cu data de 22 februarie, adică ziua în care Universitatea Craiova va veni pe stadionul botoșănenilor cu speranța de a obține a cincea victorie consecutivă. Totodată, DSAB a anunțat că operatorii economici aflați în proximitatea stadionului au fost informați și nu vor mai putea comercializa acest tip de produse în timpul competițiilor sportive:

„Direcția pentru Sport și Agrement Botoșani, referitor la respectarea Regulamentului de funcționare al Stadioanelor Municipal, Mecanex și Victoria din Municipiul Botoșani, prin prezenta, vă rugăm în calitatea dumneavoastră de utilizator, să luați toate măsurile necesare în vederea respectării art. 9, alin. (1), literda d) din Anxa nr. 3 la HCL nr. 559/20.12.2023 și anume: ‘În stadioane sunt strict interzise următoarele: d) consumul de semințe’

ADVERTISEMENT

Totodată, vă informăm că am comunicat acest lucru și celor doi operatori economici ce prestează activități de comerț în timpul desfășurării competițiilor sportive. Vă mulțumim!”, se arată în comunicatul celor de la DSA Botoșani.

Fanii moldovenilor au primit foarte bine această decizie: „Civilizați-vă! Pe toate stadioanele civilizate nu ai voie cu semințe, fumat etc. În sfârșit o veste buna! Forța FCBT!”, a fost comentariul unui suporter pe pagina oficială de Facebook a celor de la FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

România, de râsul Europei în partida dintre Rapid și Botoșani

Rapid s-a impus în etapa trecută cu scorul de 1-0 în fața echipei antrenată de Leo Grozavu, însă partida a fost umbrită de întreg scandalul dintre Marius Șumudică și suporterii rapidiști. Nu doar scorul a fost singurul subiect omis din cauza divergențelor din cadrul clubului giuleștean, ci și faptul că lui FC Botoșani i-a fost permis să joace în echipament complet alb, în condiții de ninsoare.

ADVERTISEMENT

Britanicilor nu le-a scăpat acest subiect și au ținut să-l evidențieze: „Spectacol în prima ligă din România! Echipei oaspete i-a fost permis să joace în alb complet deși terenul era acoperit de zăpadă” , au scris englezii.

Tags: