Fotbal intern

Decizia LPF: Se termină Liga 1! Nu se va mai ţine cont de izolare! Testări COVID-19 la foc continuu şi joacă doar cei care nu sunt pozitivi! Exclusiv

30.07.2020 | 16:23
Decizia LPF Se termina Liga 1 Nu se va mai tine cont de izolare Testari COVID19 la foc continuu si joaca doar cei care nu sunt pozitivi Exclusiv
ADVERTISEMENT

Numeroasele cazuri de coronavirus apărute în Liga 1 au pus finalul sezonului sub semnul întrebări. Joi, în cadrul Adunării Generale, LPF a luat o decizie finală. FANATIK a aflat că stagiunea se va termina în prima ligă din România, indiferent dacă vor mai apărea cazuri noi de COVID-19.

Din informaţiile FANATIK, LPF a cerut ca sezonul în play-off şi în play-out să se termine pe teren. Astfel, cele 14 echipe din prima ligă vor fi supuse la testări COVID-19 la foc continuu. Orice fotbalist depistat pozitiv va fi scos din lot, iar formaţia va trebui să intre pe teren. Decizia vine ca urmare a temerilor oficililor LPF că banii din televizări nu vor mai fi plătiţi dacă meciurile nu se vor disputa.

ADVERTISEMENT

În aceste condiţii, un meci din play-out va mai putea să fie amânat cel mult pentru o zi, dacă testul pozitiv va fi confirmat în ziua partidei. Scenariul nu poate fi aplicat deloc în play-off, unde programul nu poate permite reprogramări

Ce se va întâmpla pe finalul sezonului din Liga 1: apel la juniori şi meciuri indiferent de noi cazuri COVID-19

FANATIK a aflat că o altă condiţie impusă de LPF este obligativitatea ca echipele cu multe cazuri de COVID-19 să joace cu juniorii. Varianta fusese luată în calcul inclusiv pentru meciul Astra – U Craiova, partidă care trebuia să se joace miercuri, dar a fost amânată după apariţia unui caz de coronavirus la echipa gazdă.

ADVERTISEMENT

Regula clară pentru finalul sezonului va fi următoarea: fotbaliştii depistaţi pozitiv ies din lot, cei depistaţi negativ vor intra pe teren. Planul pentru play-off este ca sezonul să se încheie pe 3 august, data limită pentru înscrierea echipelor care vor participa în cupele europene.

Decizia LPF vine pentru banii din drepturile TV

FANATIK a aflat că decizia ca toate meciurile să se joace, indiferent de noi cazuri de COVID-19, vine din teama de a pierde banii din drepturile TV. Ultima tranşă de bani, care trebuia să intre în iunie, nu a fost plătită încă pentru că au aşteptat să vadă dacă meciurile se vor juca sau nu.

ADVERTISEMENT

“Aşa cum am declarat şi data trecută, când s-a cerut întreruperea campionatului, nu susţinem această variantă şi nu o vom susţine. Întreruperea campionatului azi, cu câteva etape înainte de final, vine cu penalităţi şi renegocieri pentru contractul pe care-l avem”, a declarat recent Orlando Nicoară, directorul general al firmei eAD.ro, deţinătorul drepturilor TV pentru Liga 1.

Când se va disputa barajul din Liga 1

Play-out-ul a fost dat peste cap din cauza focarului de coronavirus de la Dinamo. FANATIK a anunţat în exclusivitate faptul că barajul pentru rămânerea în Liga 1 se va disputa pe 21 august, cu o zi înainte de startul noului sezon.

ADVERTISEMENT

În plus, LPF a solicitate modificarea datei pentru disputarea ultimei etape din play-out, totul pentru ca Dinamo să ajungă cu programul la zi. Conform ROAF, meciurile decisive pentru titlu, cupele europene şi retrogradare trebuie să se dispute în aceeaşi zi, de la aceeaşi oră.

Ce a declarat Justin Ştefan după Adunarea Generală LPF

Am discutat câteva aspecte care țin de continuarea activității, situația clubului Dinamo București. Am stabilit împreună că obiectivul nostru rămâne să disputăm toate cele 268 de jocuri programate conform programului inițial și înțelegerii cu partenerii media.

Asta înseamnă că pentru a putea juca toate meciurile lui Dinamo este nevoie de extinderea termenului de finalizare a play-out-ului la data de 18 august 2020 și urmând ca meciul de baraj să se joace undeva pe data de 21 august. Vom înainta această propunere către FRF. Astazi si maine se testează astra. Daca testele sunt negative s-ar putea sa se joace maine seara”, a declarat Justin Ştefan după Adunarea Generală LPF.

ADVERTISEMENT
Tags: