Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Decizie drastică luată de UEFA. Un jurnalist kosovar a fost exclus de la EURO 2024 după Serbia – Anglia 0-1. Video

Un jurnalist din Kosovo a fost exclus de la EURO 2024 după ce a făcut un gest provocator în timpul partidei Serbia - Anglia 0-1.
20.06.2024 | 10:13
Decizie drastica luata de UEFA Un jurnalist kosovar a fost exclus de la EURO 2024 dupa Serbia  Anglia 01 Video
Un jurnalist din Kosovo a fost exclus de la EURO 2024 după ce a făcut un gest provocator în timpul partidei Serbia - Anglia 0-1. Sursă foto: @BetoleCom
ADVERTISEMENT

Britanicii s-au impus la limită în fața sârbilor prin golul marcat de Jude Bellingham în întâlnirea disputată pe stadionul AufSchalke din Gelsenkirchem în prima etapă a Grupei C de la turneul final.

Gestul incalificabil al unui jurnalist la Serbia – Anglia 0-1 care i-a adus exluderea de la EURO 2024

Înainte de începerea meciului Serbia – Anglia 0-1, jurnalistul kosovar Arlind Sadiku, de la postul de televiziune Artmotion, a făcut un gest scandalos care i-a adus în cele din urmă excluderea de la EURO 2024.

ADVERTISEMENT

UEFA a luat această decizie drastică după ce jurnalistul a arătat pentru scurt timp semnul vulturului albanez înspre peluza ocupată de suporterii sârbi în momentul în care transmitea în direct de la marginea terenului.

Gestul său a fost considerat provocator și ar fi putut inflama spiritele și din această cauză forul mondial a hotărât să-i retragă acreditarea de la turneul final. Presa albaneză a fost furioasă în urma acestei decizii şi a făcut din jurnalist un ”erou naţional”, considerând că acesta nu a făcut altceva decât să simbolizeze etnia.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 34 de ani, lui Arlind Sadiku i s-a refuzat accesul la conferința de presă a naționalei Albaniei care a avut loc marți, 18 iunie, înaintea partidei cu Croația, și, ulterior, i s-a confiscat acreditarea.

Explicațiile jurnalistului pentru gestul făcut

Jurnalistul a dezvăluit faptul că gestul său a venit într-un moment în care miile de suporteri ai Serbiei au început să scandeze ”Kosovo este inima Serbiei”. El a mai spus că în ultimele 3 zile a primit numeroase amenințări cu moartea pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

”Oamenii nu știu cum m-am simțit în acel moment, pentru că am o traumă de la război. Casa mea a fost bombardată în miezul nopții când eram copil, dormeam și îmi amintesc că m-am trezit cu sticlă și sânge pe toată fața și corpul.

Știu că a fost neprofesionist din perspectiva unui jurnalist, dar să-mi văd familia în acea situație a fost traumatizant pentru mine și nu pot uita”, a declarat Arlind Sadiku, pentru cotidianul britanic The Guardian.

ADVERTISEMENT

Serbia nu recunoaște independența Kosovo și relațiile au continuat să fie tensionate de când războiul s-a încheiat în 1999. Etnicii albanezi formează aproape 93% din populația Kosovo și cele două țări au o legătură strânsă.

Amenzi pe sârbi și albanezi

Pe lângă acest incident, UEFA a anunțat că a amendat federațiile din Serbia și Albania cu câte 10.000 de euro pentru că suporterii au afişat bannere cu hărţi naţionaliste la partidele jucate în prima etapă de la EURO 2024.

Suporterii Albaniei au afişat un banner cu o hartă a ţării lor care îşi extinde graniţele pe teritoriul ţărilor vecine. Acesta a fost afişat în timpul meciului pierdut cu 1-2 împotriva Italiei, sâmbătă, la Dortmund.

Albanezii au mai primit o sancțiune de 27.375 de euro pentru că fanii au aprins rachete de semnalizare şi artificii în tribune, au aruncat cu pahare de bere şi un suporter a intrat pe teren.

Banner-ul sârbilor includea teritoriul independent al Kosovo şi un slogan ”No Surrender” (n.r. – Fără capitulare), la înfrângerea în fața Angliei. În plus, sârbii vor trebui să mai plătească 4.500 de euro pentru că ultrașii au aruncat pahare de bere.

Meciul dintre Serbia și Anglia a fost considerat unul cu risc înalt de incidente și au fost alocate forțe suplimentare de ordine, dar chiar și așa suporterii celor două naționale s-au bătut pe străzile din Gelsenkirchen.

ADVERTISEMENT