Liderul ucrainean se arată mulțumit de ultimele decizii privind oprirea rzăboiului. Astfel, Zelenski a transmis un mesaj prin intermediul platformei de socializare X, cu privire la următoarea sa mișcare.
Anunțul liderului ucrainean Volodimir Zelenski vine în contextul în care acesta a avut o convorbire telefonică de aproape o oră cu președintele american Donald Trump.
Oficialul de la Kiev susține că este dispus să oprească atacurile asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia, iar măsura este pregătită să fie pusă în aplicare.
„Una dintre primele etape către încheierea războiului ar putea fi încetarea loviturilor asupra infrastructurilor energetice şi a altor infrastructuri civile. Am susţinut această măsură şi Ucraina a confirmat că suntem pregătiţi să o punem în aplicare”, a declarat Volodimir Zelenski pe plaforma X.
Acum câteva ore, Donald Trump a anunţat pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, că a discutat cu Zelenski detaliile stabilite cu președintele Putin. De altfel, acesta încearcă să îndeplinească atât cerințele Ucrainei, cât și cele impuse de Rusia.
„Tocmai am încheiat un apel telefonic foarte bun cu președintele Zelenski al Ucrainei. Conversația a durat aproximativ o oră. O mare parte a discuției s-a bazat pe apelul de ieri cu președintele Putin, cu scopul de a alinia cerințele și nevoile atât ale Rusiei, cât și ale Ucrainei.
Suntem pe drumul cel bun, iar eu îi voi cere secretarului de stat, Marco Rubio, și consilierului pentru securitate națională, Michael Waltz, să ofere o descriere exactă a punctelor discutate. Această declarație va fi publicată în curând”, a scris Donald Trump.
Amintim că Vladimir Putin a fost de acord, la rândul său, cu încetarea focului asupra infrastrucurilor energetice din Ucraina, pentru o perioadă de 30 de zile.
„Liderii au convenit că mișcarea către pace va începe cu o încetare a focului pentru energie și infrastructură, precum și cu negocieri tehnice privind implementarea unui încetare a focului maritim în Marea Neagră, încetare totală a focului și o pace permanentă”, a comunicat Casa Albă.