Meciul Universitatea Craiova – FCSB (scor 0-0) i-a adus lui Adrian Șut un cartonaș galben după o fază în care reluările arătau faptul că nu și-a atins adversarul. Gigi Becali, care criticase vehement arbitrajul lui Feșnic imediat după joc, a luat o decizie majoră a doua zi.
FCSB este angrenată în lupta pentru titlu și nu își permite să mai piardă jucători importanți din cauza accidentărilor sau mai ales a cartonașelor. Adrian Șut, jucător de bază în primul „11”, a primit galben cu Universitatea Craiova, iar acest lucru contează enorm în perspectiva bucureștenilor.
Gigi Becali a intervenit în direct la emisiunea „Profețiile lui DON Mitică” și a spus cu subiect și predicat faptul că FCSB a depus o sesizare la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru ca avertismentul primit de jucătorul său să fie anulat.
„Bună ziua! Aș vrea să vă anunț că am fost acum și facem sesizare la CCA. Noi cerem la Comisia Centrală de Arbitrii să anuleze cartonașul galben al lui Șut, pentru că nu a fost atins.
Cum să îi dai tu Feșnic galben dacă nu l-a atins! Facem, avem acoperire. Poate nu ne va da câștig de cauză, dar avem acoperire. Este o nedreptate pe care nu o poți face. Nici nu îl atinge și tu îi dai galben, ai ceva la cap?”, a spus Gigi Becali în direct la „Profețiile lui DON Mitică”.
Prestația lui Horațiu Feșnic în meciul de duminică seară de pe stadionul „Ion Oblemenco” a fost lăudată în mod public de către Adrian Porumboiu. Fostul mare arbitru român consideră că „centralul” nu a făcut greșeli majore în meciul dintre U Craiova și FCSB.
„M-aș bucura ca în fotbalul românesc arbitrii care sunt și care vor urma să arbitreze ca Feșnic aseară. Un arbitraj, din punctul meu de vedere, fără reproș!”, a spus Porumboiu la FANATIK SUPERLIGA.