FCSB și Rapid s-au tachinat la ultimele derby-uri disputate pe Arena Națională și au acordat numărul de bilete impus de regulament. Viorel Moldovan, președintele din Giulești, a anunțat o schimbare importantă la meciul de foc care va avea loc duminică, 27 octombrie, ora 21:00, pe Arena Națională.
Galeria Rapidului va primi toată peluza dinspre Pierre de Coubertin la derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională, în etapa a 14-a din SuperLiga. Astfel, suporterii alb-vișiniilor vor beneficia de aproximativ 8.000 de bilete la meciul contra marii rivale.
De asemenea, fanii FCSB vor beneficia de un astfel de tratament la meciul retur cu Rapid. “Ne bucurăm că vom putea avea în spate o peluză întreagă vișinie, la meciul cu FCSB, de pe Arena Națională.
Fotbalul este pentru suporteri și ar fi fost păcat ca rapidiștii să nu poată veni în număr mare la această partidă. În retur, și cei de la FCSB vor primi toată peluza.
Până atunci, ne vedem luni, pe Giulești, când sperăm să fie stadionul plin și să obținem prima victorie acasă, iar apoi, ne vom pregăti pentru duelul cu FCSB.
Sunt optimist că vom reuși să avem rezultate pozitive în aceste două partide”, a declarat Viorel Moldovan, citat de site-ul oficial al Rapidului. De asemenea, FCSB a primit toată peluza la derby-ul cu Dinamo, duminică, 20 octombrie, în etapa a 13-a din SuperLiga.
La ultimul derby FCSB – Rapid (2-2 pe 20 aprilie), giuleștenii au primit doar 2.400 de bilete, adică 5% din capacitatea Arenei Naționale, așa cum prevede protocolul în vigoare.
FCSB a pus deja în vânzare biletele pentru derby-ul cu Rapid de pe Arena Națională. Prețurile biletelor variază de la 30 de lei (Peluză) la 250 lei (VIP 1). Pentru un loc la Tribuna 2, inel 1, suporterii roș-albaștrilor trebuie să plătească suma de 60 de lei.
Campioana României traversează o perioadă de foc. Dinamo, Rangers, Rapid, Dinamo (cupă), Universitatea Craiova și Midtjylland sunt următoarele adversare ale formației patronate de Gigi Becali.