Echipa masculină de polo pe apă CS Rapid, una dintre cele mai titrate din istoria acestui sport în România, a fost desființată. Conducerea clubului a decis, însă, ca echipa feminină să-și continue activitatea.
În anul în care CS Rapid aniversează 99 de ani de activitate, conducerea clubului a decis să desființeze echipa masculină de polo pe apă.
Clubul giuleștean are o mare tradiție în această disciplină sportivă, secția fiind înființată în 1934. De-a lungul timpului Rapid a cucerit 13 titluri de campioană a României la polo.
Sportivii au fost anunțați că începând cu data de 1 iulie sunt liberi să-și caute noi angajamente. Interesant este că echipa feminină de polo își va continua activitatea, conform platformei h2opolo.ro.
Astfel, în bazinul din Giulești, unul dintre cele mai moderne din România, care se ridică la standardele nivelului de performanță la care a ajuns înotătorul David Popovici, dublu campion mondial la 100 și 200 metri liber, activitatea ar putea fi una destul de restrânsă.
De altfel, bazinul a fost refăcut după mai bine de trei decenii în care a stat în paragină, tocmai pentru a deveni baza de pregătire a echipelor de polo ale clubului Rapid.
Bazinul dispune de o tribună cu o capacitate de 250 de locuri, vestiare moderne, pentru sportivi și arbitri, grupuri sanitare, dușuri, cabinet medical și control doping, sală de forță și spații tehnice.
Dacă multipla campioană a țării la polo s-a desființat, conducătorii clubului din Giulești au decis că este momentul oportun pentru a înființa alte cinci secții.
Canotaj, tenis de masă, tenis de câmp, scrimă și fotbal feminin sunt noile discipline sportive ce vor intra în organigrama CS Rapid, care are în acest moment 14 secții.
12 milioane de euro este bugetul pe care CS Rapid îl rulează în acest an, acoperind activitatea tuturor secțiilor în activitate.