Sport

EXCLUSIV / Decizie ŞOC a instanţei: “Poate fi arestat”

Marin Condescu, unul dintre cei mai influenţi oameni din fotbalul românesc în ultimul deceniu, are parte de o cădere abruptă de pe piedestalul succesului şi al popularităţii pe care şi l-a...
03.01.2015 | 00:18
EXCLUSIV  Decizie SOC a instantei Poate fi arestat
ADVERTISEMENT

Marin Condescu, unul dintre cei mai influenţi oameni din fotbalul românesc în ultimul deceniu, are parte de o cădere abruptă de pe piedestalul succesului şi al popularităţii pe care şi l-a construit de-a lungul timpului în care a condus destinele echipei Pandurii Tîrgu Jiu. Ultima lovitură din şirul cu care Condescu se confruntă a venit din partea Justiţiei care, la finalul anului 2014, a mai oferit o sentinţă, care să îi îngreuneze viaţa fostului şef al formaţiei pe care a dus-o pînă în cupele europene. “Instanţa respinge cererile de revocare a controlului judiciar formulate de inculpaţii Marin Condescu şi Viorel Temelescu”, se precizează pe portatul instanţelor de judecată. Situaţia este, în esenţă, mult mai dură, fostul şef al Pandurilor putînd fi arestat în orice secundă!

Interdicţii dure pentru Condescu!

Ce presupune ultima decizie a instanţei? Că fostul patron al Pandurilor şi mîna sa dreaptă din perioada de glorie a gorjenilor vor rămîne în continuare izolaţi faţă de jucătorii şi oficialii formaţiei Pandurii Târgu Jiu. Instanţa a trasat măsuri dure pentru cel care a dat tonul renaşterii fortalului gorjean, ultima decizie insemînd un refuz al completului de judecată la cererea inculpaţilor, care doreau să scape de controlul judiciar. “Instanţa impune inculpaţilor ca pe timpul controlului judiciar să respecte şi următorele obligaţii: să nu se deplaseze la sediul Federaţiei Naţionale Minei Energie (FNME), Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO) şi Clubului Sportiv „Pandurii Lignitul” Târgu Jiu, să nu se apropie de reprezentanţii legali ai personelor vătămte şi ai părtilor civile Clubului Sportiv „Pandurii Lignitul” Târgu Jiu, de coinculpatul Temelescu Viorel, precum şi de martorii din acte şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; -să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă”. Practic, pe lîngă izolarea faţă de părţile enumerate, Condescu trebuie să justifice organului de supraveghere orice leu cîştigat! Condescu a făcut apel împotriva deciziei, dar nu a avut cîştig de cauză, soluţia fiind irevocabilă!

ADVERTISEMENT

condescu_0501

Este izolat faţă de Pandurii

Decizia instanţei creează din cazul lui Marin Condescu unul rar întîlnit în fotbalul românesc. Practic, din cauza acuzaţiilor procurorilor cu privire la faptele sale de-a lungul activităţii la Pandurii, Condescu nu are voie să intre în contact, sub nici o formă, cu jucătorii, oficialii sau angajaţii echipei de fotbal! În caz contrar, va fi imediat arestat! “Pentru ca martorii să nu fie influenţaţi, dar nici pentru ca posibilele fraude să continue, instanţa ia asemenea decizii. Ce presupune? Nu are voie nici la telefon să mai vorbească dacă persoană de la capătul celălalt are legătură cu Pandurii Târgu Jiu. Poate să fie şi paznic, jucător, oficial, nu au voie să dialogheze cu nimeni de la Pandurii, nici măcar pentru urările de început de an! În plus, Condescu şi Temelescu sînt interzişi la stadion, la sediul social, în orice locaţie care are legătură cu echipa”, au precizat surse judiciare autorizate.

Scos cu cătuşe după şedinţa CA!

În mai 2014, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, oficiali ai clubului Pandurii, au fost trimişi în judecată după ce, în urma cercetărilor, procurorii au depistat fraude masive în cadrul formaţiei gorjene. Acesta şi-a continuat activitatea în cadrul clubului însă, după şedinţele CA şi AGA din cadrul grupării oltene, oficialul a fost reţinut pentru 24 de ore. Scos în cătuşe de organele de ordine, Condescu s-a rezumat la vremea respectivă să spună doar că acuzaţiile sînt false. “Sînt nevinovat! Am făcut un bine clubului!”, a declarat Condescu. Totuşi, instanţa a decis că cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de procurori este neîntemeiată, Condescu fiind însă pus sub control judiciar.

ADVERTISEMENT

14-condescu-retinut_2_9277cedaa7

Nici la telefon nu mai răspunde

Viaţa lui Marin Condescu după trimiterea sa în judecată de către procurori pentru lungul şir de acuzaţii, printre care spălare de bani, delapidare, înşelăciune, fals şi uz de fals, l-a făcut pe fostul patron al Sindicatelor Miniere să intre într-un con de umbră, refuzînd dialogul inclusiv cu persoanele apropiate. “Este distrus! A îmbătrînit subit, aşa spun cei care l-au văzut trecător. Are o persoană alături care îi răspunde la telefoane şi vorbeşte în locul său, nici măcar la mobil nu mai răspunde. Are o casă la ţară în zona Olteniei şi acolo stă aproape tot timpul, rar mai vine prin Târgu Jiu”, au afirmat pentru FANATIK.RO foştii colaboratori ai lui Condescu. 

2,6 milioane lei este prejudiciul adus de Marin Condescu clubului Pandurii Târgu Jiu, conform estimărilor făcute de procurorii care instrumentează cazul

2 puncte a cîştigat Pandurii în grupa din Europa League, în 2013, sub conducerea lui Condescu, după ce gorjenii au trecut de 3 tururi preliminare

3 milioane de euro a încasat Pandurii de la UEFA pentru performanţa din Europa League din 2013

PARIU FARA RISC de pâna la 150 Ron la Unibet! Fa-ti si tu un cont acum!