Confruntarea dintre Dinamo și Universitatea Craiova, din semifinalele Cupei României, va fi una în care trupa olteană nu se va baza din primul minut pe aportul lui Ștefan Baiaram, considerat a fi unul dintre cei mai importanți jucători ai grupării din Bănie.
Ștefan Baiaram a ieșit accidentat din meciul pe care Universitatea Craiova și Rapid l-au jucat în runda trecută, iar fotbalistul oltean încă nu este sută la sută refăcut și astfel oficialii formației nu vor să riște cu o titularizare a sa în confruntarea cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, conform informațiilor obținute de FANATIK. De asemenea, aceștia iau în considerare și problemele ce au existat la ultimele două meciuri pe care oltenii le-au avut contra formației alb-roșie, la București, pe Arena Națională.
În campionat, în sezonul regulat, la finalul partidei, Ștefan Baiaram a fost implicat într-o altercație verbală cu un fan al formației gazdă, iar jucătorul celor de la Universitatea Craiova l-a scuipat pe acesta. Comportamentul sportivului a atras de la sine o suspendare și astfel el a lipsit de la două partide ale formației conduse de Filipe Coelho.
Același Ștefan Baiaram a fost în centrul atenției la ultima confruntare cu Dinamo, din play-off, când după fluierul final al primei reprize, atacantul oltean a avut o dispută cu Danny Armstrong, adversarul său. Cei doi nu au putut fi calmați de central și tocmai pentru că nervii pentru fotbalistul Craiovei erau intinși la maximum, având un cartonaș galben, exista riscul unei eliminări și el a fost schimbat la pauză.
Ștefan Baiaram ar urma să fie pe bancă și ar putea să joace în repriza secundă a duelului de pe Arena Națională, însă doi dintre fotbaliștii importanți de la Dinamo și Universitatea Craiova vor lipsi din cauza accidentărilor. Zeljko Kopic a anunțat că Mamoudou Karamoko nu s-a recuperat după ce s-a lovit în partida cu U Cluj, din ultima rundă, și astfel nu va juca.
De asemenea, nici Tudor Băluță, mijlocașul central al celor de la Universitatea Craiova, nu va putea să fie în lotul echipei sale din cauza unor probleme medicale. Filipe Coelho se gândește să menajeze oricum mai mulți titulari, iar unul dintre jucătorii pe care se va baza din primul minut, așa cum a făcut până acum în Cupa României, este Stevanovic, fundașul central.
Confruntarea de pe Arena Națională se anunță a fi una cu o atmosferă excelentă, în care peste 25.000 de oameni sunt așteptați pe stadionul din București. La prânz, în ziua partidei, erau deja vândute peste 23.000 de bilete și așteptările din partea organizatorilor este că numărul de 25.000 va fi depășit.
Pentru formația din Bănie o să fie o suținere importantă, cu 1000 de fani care vor lua loc în sectorul oaspete. În finala Cupei României așteaptă deja U Cluj, echipă care a trecut de FC Argeș. Ultimul act are loc la Sibiu, pe 13 mai.