Instanța a dat verdictul în războiul dintre Anamaria Prodan și Corina Caciuc. Tribunalul Ilfov s-a pronunțat zilele acestea. Cine și cât trebuie să plătească despăgubiri.
Instanța a decis că Anamaria Prodan, cea care a celebrat recent faptul că fiul său, Bebeto, a absolvit liceul, trebuie sa-i plătească suma de 10.000 de lei Corinei Caciuc, cea care l-a însoțit pe Laurențiu Reghecampf la revenirea în România și care, la rândul său, trebuie sa-i dea tot 10.000 de lei Anamariei. Practic, niciuna dintre părți nu a ieșit câștigătoare. Redăm mai jos decizia Tribunalului Ilfov.
„Termen 05.06.2026 Reghecampf Anamaria vs Caciuc Corina Tb Ilfov Dosar nr. 564/93/2022 Obiect: acțiune în răspundere delictuala tr- 07.04.2022 – Dosarul a fost repartizat ciclic la Completul F 25 civil cf. H.C.C. nr. 5/2022 Secţia I civilă, Complet: F 32 civil, sala 5 civil Ora estimata: 11:00 Complet: F 32 civil Tip soluție: Admite in parte cererea Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată și cererea reconvenţională. Constată caracterul ilicit al faptelor comise de ambele părţi litigante prin care s-a adus atingere drepturilor la demnitate şi viaţă privată. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale în favoarea reclamantei.
Obligă pârâta să se abţină în viitor de la comiterea oricărei alte fapte ilicite de natură a aduce atingere onoarei, demnităţii, imaginii şi vieţii private a reclamantei. Dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale în favoarea pârâtei. Compensează reciproc sumele reprezentând daune morale, respectiv cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând ca cererea de apel să fie depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 05.06.2026. Document: Hotarâre 05.06.2026”.
Corina Caciuc a deschis o acțiune civilă împotriva Anamariei Prodan în martie 2022, având ca obiect ”acțiune în răspundere delictuală”. Motivul principal a fost acela că impresara a preluat diferite informații referitoare la Caciuc, apărute în presă. Acestea vizau calitatea de ”amantă” pe care Corina ar fi avut-o pe vremea când Anamaria încă era căsătorită cu antrenorul Laurențiu Reghcampf, precum și aspecte care ar fi ținut de moralitatea acesteia. Potrivit informațiilor FANATIK, Anamaria Prodan a venit în instanță cu o serie de mesaje trimise de Corina Caciuc, admise ca probe de judecător. Impresara ar fi încercat, în acest sens, să demonstreze că actuala doamnă Reghcempf a creat unele presiuni pentru grăbirea divorțului de Anamaria.
”Nu este despre mândrie sau altceva. S-a făcut dreptate cumva. Admir judecătorii tineri puternici stăpâni pe deciziile lor. Este pentru prima dată în istorie când amanta achită daune. Poate așa pot să ajut familiile care trec prin așa ceva. Îmi doresc liniște eu și copiii mei. Cred ca ceea ce au făcut amândoi a fost suficient pentru copiii mei și pentru mine. Au viața lor departe de noi. Nu înțeleg de ce deschid procese peste procese și cer bani din toate pozițiile. Cred ca fiecare trebuie să-și vadă de treaba lui. Nu mă interesează absolut nimic de nimeni decât de familia mea”, a transmis Anamaria Prodan pentru FANATIK.
Decizia Tribunalului Ilfov reprezintă o premieră și prin faptul că atât reclamanta (Corina Caciuc) cât și pârâta (Amaria Prodan) trebuie să-și achite reciproc aceeași sumă (10.000 de lei) reprezentând daune morale. Practic, judecătorul a constat că ambele părți se fac vinovate de atingerea drepturilor la demnitate și viață privată. Pe de altă parte, marea victorie aparține Anamariei Prodan, în condițiile în care ea a fost cea care a fost chemată în instanță de partea adversă.
Strategia avocatului impresarei s-a dovedit câștigătoare: în loc să apere exclusiv poziția clientei sale, acesta a reușit să demonstreze că actuala soție a lui Laurențiu Reghecampf se face vinovată de aceleași fapte precum cele de care e acuzată Anamaria Prodan. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf mai sunt implicați într-un proces civil. Și antrenorul cere despăgubiri de la fosta lui soție, motivând că i-a distrus imaginea publică prin diferite afirmații și postări pe care le-a făcut în perioada divorțului.