FRF anunță că partidele din primele 3 ligi urmează să înceapă cu un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu, cel care a fost până acum câteva zile selecționerul României și omul care a luptat din toate puterile să facă un ultim rezultat mare pentru echipa națională și anume calificarea la Cupa Mondială.
Federația urmează să suspende procesul de numire a unui nou selecționer pentru o perioadă nederterminată. Următorul meci pe care naționala îl are va fi în vară, un amical la Tbilisi, cu Georgia, ce trebuie să se dispute pe 2 iunie. Prima confruntare oficială este programată însă în toamnă, pe 25 septembrie, în Liga Națiunilor, cu Suedia.
„Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină. Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace! În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată”, a transmis FRF.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, și-a exprimat și el condoleanțele față de veștile triste care au venit cu privire la decesul lui Mircea Lucescu.
„Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil.
În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a fost mesajul lui Răzvan Burleanu.