Costel Gâlcă a izbucnit la finalul meciului Universitatea Craiova – Rapid 2-2. Ca niciodată, antrenorul giuleștenilor a criticat vehement jocul fotbalistulor săi.
Craiova a câștigat in extremis un punct în derby-ul cu Rapid. Oltenii au egalat dintr-un penalty acordat la ultima fază a meciului. Cu toate acestea, echipa lui Rădoi consideră că rezultatul este nedrept, ea ratând o sumedenie de ocazii în prima repriză.
În același timp, Costel Gâlcă a fost nemulțumit de elevii săi, chiar dacă aceștia au scăpat victoria la ultima fază a meciului. „Sub orice critică, nu am existat în joc”, a transmis antrenorul giuleștenilor. Declarația a fost comentată la FANATIK SUPERLIGA de Marius Șumudică.
„Sunt trăiri și momente care te duc să ai astfel de declarații. Eu nu contest declarația lui Costel Gâlcă. El a spus ce a simțit în acel moment. Probabil a pregătit altfel jocul”, a transmis Marius Șumudică.
„Știind cum a fost pregătit jocul și la desfășurarea primei reprize. Se aștepta la mai mult”, a intervenit Robert Niță. „E o declarație foarte bună, dar nu trebuia în public. Trebuia în vestiar”, a fost și concluzia lui Marius Mitran.
„Rapid în momentul de față e o echipă controlabilă. E o echipă controlabilă mă refer din punct de vedere al antrenorului. Nu cred că vor exista probleme. Gâlcă controlează vestiarul. Din punct de vedere pedagogic și al lumii fotbalistice e clar că trebuia făcută în bucătăria internă, nu trebuia ieșit în public. Dar din punct de vedere al vestiarului această declarație nu va duce la nicio fisură”, a mai spus Șumudică.
Deocamdată, Rapid e pe locul 1 în SuperLiga, cu 32 de puncte, cu unul mai mult decât FC Botoșani. Echipa lui Leo Grozavu n-a jucat încă în etapa a 15-a.
„Toată lumea spune că Rapid nu joacă nimic și totuși adună puncte”, a declarat Dănuț Lupu. „Stai, nuanțeaz-o puțin. Cum adică nu joacă nimic? Sunt penibili Rapid, dar e pe primul loc?”, a intervenit Niță.
„Rapid la felul cum joacă are foarte multe puncte. Bravo lor! Ce a făcut acum Gâlcă nu mi se pare anormal. Toată lumea spune că nu joacă nimic. Și el a recunoscut”, a conchis Lupu.
„Din fotoliu, din lojă, când mănânci un sandwich e ușor. Ieri am văzut reacția lui Gâlcă, nu mi se pare ceva deplasat. E adevărat, Rapid e frustrată că ia gol în ultimul minut. Dar să fim corecți, Craiova trebuie să fie frustrată. Craiova merita să câștige. Nu e un rezultat echitabil. E un rezultat echitabil pentru ce s-a întâmplat la ultima fază”, a mai zis Marius Șumudică.
Lui Costel Gâlcă nu i-a fost deloc ușor să conducă Rapidul la derby-ul de pe Oblemenco. „Ieri mi-a plăcut Costel era și răcit. Cred că era cobză. Nu știu dacă ați observat. El a venit la interviu, era răcit cobză”, a spus Șumudică. „A avut 39 de grade febră cu 3 ore înainte de meci”, a dezvăluit și Robert Niță.