Manu Hernando (27 de ani), fost junior al celor de la Real Madrid, a abordat un episod mai puțin fericit din debutul carierei sale, care a avut loc pe parcursul sezonului 2017/2018, ultimul pentru legendarul Cristiano Ronaldo pe Santiago Bernabeu. Stoperul spaniol a rememorat un antrenament la care a luat parte alături de prima echipă a clubului „blanco” și în cadrul căruia s-a aventurat cu un tackling periculos asupra lui CR7.
Într-un interviu acordat celor de la Cadena SER, Hernando a povestit despre unul dintre cele mai grele momente din întreaga sa carieră. Este vorba despre o sesiune de antrenament pe care a susținut-o alături de prima echipă a Realului, el făcând parte la momentul respectiv din lotul de tineret al „galacticilor”. Zinedine Zidane, antrenorul grupării „blanco” din acea perioadă, a invitat mai mulți tineri din pepiniera clubului să se pregătească alături de superstarurile de pe Santiago Bernabeu, iar printre norocoși s-a aflat și Manu Hernando.
Totuși, acel antrenament nu s-a terminat cu bine pentru fundașul spaniol. Conform spuselor sale, acesta a avut parte de un incident neplăcut, în care a fost implicat și Cristiano Ronaldo. Mai exact, în cadrul unui duel direct pentru minge, tânărul Manu s-a aventurat cu o intrare prin alunecare asupra lui CR7, la finalul căreia portughezul a ieșit șifonat. Chiar dacă acesta nu a intenționat să-l lovească, membrii staff-ului nu i-au mai permis să ia parte și la alte antrenamente ale primei echipe, asta până când Cristiano a părăsit clubul.
„L-am lovit din greșeală pe Cristiano. Vă spun cât pot de sincer, nici măcar nu am vrut să bag piciorul. A fost o fază în care el venea în viteză, mi-a luat prim-planul, a atins ușor mingea, iar eu am coborât cu piciorul și l-am lovit în zona tendonului lui Ahile. A fost ceva groaznic. M-am speriat foarte tare și imediat m-am gândit: ‘Dumnezeule, ce-am făcut?’. Nu m-am mai antrenat cu echipa mare în acel an. Nu m-au mai chemat. Am revenit abia în 2019, când el (n.r – Cristiano) plecase deja la Juventus. Chiar și așa, mulți oameni spuneau că acest episod mi-ar putea sfârși cariera”, a declarat Hernando.
Hernando a îmbrăcat culorile lui Real Madrid timp de 11 ani, evoluând la toate grupele de juniori ale clubului, dar și la Real Madrid Castilla, echipa a doua a grupării de pe Santiago Bernabeu. Nu a reușit însă să prindă niciun meci oficial la echipa mare, iar în 2021 a venit momentul când i-a părăsit definitiv pe „los blancos”.
De atunci, el a mai evoluat la echipe din eșaloanele secunde ale fotbalului spaniol, precum Tondela sau Amorebieta. În prezent, Manu este legitimat la Racing Club de Santander, un club care se află pe primul loc în Segunda Division și care are ca obiectiv, bineînțeles, promovarea în La Liga. A semnat cu gruparea de pe El Sardinero în 2024 și până în momentul de față, acesta a strâns 66 de meciuri în toate competițiile, timp în care a reușit să înscrie și un gol.