Sport

Daniel Oprița, declarații șocante despre cum se fac transferurile la Steaua: „Trebuie să-l iau, să-i dau să mănânce la restaurant. Așa e la noi!”

Steaua a obținut doar o remiză cu CS Dumbrăvița pe teren propriu în etapa a 4-a din Liga 2. Într-un moment în care și-a pierdut răbdarea, Daniel Oprița a făcut dezvăluiri șocante despre echipa lui.
24.08.2026 | 17:16
Daniel Oprita declaratii socante despre cum se fac transferurile la Steaua Trebuie sal iau sai dau sa manance la restaurant Asa e la noi
Daniel Oprița, dezvăluiri bombă de la Steaua. Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Steaua are un start de coșmar în noul sezon din Liga 2. „Militarii” au consemnat mai multe rezultate sub așteptări, iar apele s-au învolburat din nou la clubul din Ghencea. Daniel Oprița a făcut o dezvăluire uluitoare despre situația de la echipa sa.

Cum se fac transferurile la Steaua. Daniel Oprița, dezvăluire șocantă

După ce și-a luat adio de la Cupă după 1-2 cu Csikszereda, Steaua și-a mai supărat fanii cu un rezultat neplăcut. „Militarii” au jucat acasă, contra celor de la Dumbrăvița, și au bifat doar o remiză, scor 2-2. În echipa trimisă de teren la acest joc s-au regăsit 7 jucători care au bifat 120 de minute contra ciucanilor, iar Daniel Oprița s-a plâns de faptul că nu are la dispoziție lotul pe care și-l dorește.

ADVERTISEMENT

Vorbind despre transferurile așteptate, antrenorul român a dezvăluit că el este cel care merge la aeroport și le oferă de mâncare apoi noilor fotbaliști. „Mai sunt vreo 2-3-4 spanioli care trebuie să vină. Azi (n.r. duminică, 23 august) trebuie să iau unul de la aeroport. Trebuie să-l iau eu de la aeroport. Trebuie să mă duc să-i dau să mănânce, să-l duc la restaurant. Așa se întâmplă, da? Așa trebuie să fac acum. Trebuie să mă duc eu la restaurant să mănânce. (n.r. – Fursecurile alea de sus cine le mănâncă?) Nu mă interesează. Asta-i situația… Nu mai vorbesc, gata. Sunt supărat…” a spus Daniel Oprița după 2-2 cu Dumbrăvița.

Daniel Oprița a ajuns la capătul răbdării

Cu demisia pusă pe masa superiorilor săi, Daniel Oprița a transmis un mesaj cât se poate de clar conducerii Stelei, subliniind că nu mai poate lucra în condițiile actuale. „E un sezon în care le-am trăit pe toate. Toate ratările campionatului, toate gafele.

ADVERTISEMENT

I-am îmbărbătat pe 7-8 dintre jucători. Celorlalți le-am spus ca marți, dacă eu voi mai fi antrenor, să nu mai intre în vestiar. Își bat joc și de colegi, și de echipă, de tot!  Mâine voi discuta la club. Demisia a fost dată. Aștept decizia clubului”, a spus, printre altele, antrenorul bucureștenilor.

ADVERTISEMENT
Tags: