News

Declarațiile sfâșietoare ale părinților celor doi tineri implicați în accidentul din Timișoara. „Un prăpădit mi-a distrus fata”/ „Băiatul meu a leșinat”

Durere fără margini, după accidentul din Timișoara în care au fost implicați doi tineri. Șoferul obținuse permisul de patru zile.
13.05.2024 | 17:34
Declaratiile sfasietoare ale parintilor celor doi tineri implicati in accidentul din Timisoara Un prapadit mia distrus fata Baiatul meu a lesinat
Declarațiile sfâșietoare ale părinților celor doi tineri implicați în accidentul din Timișoara. colaj Fanatik/ Foto captură Antena 3/ Observator news
ADVERTISEMENT

Accidentul produs în apropiere de Timișoara, în care au fost implicați doi tineri, a provocat durere fără margini în familia adolescentei de 17 ani care a murit. Moni se afla în mașina prietenului ei, un tânăr de 19 ani, care obținuse recent permisul de conducere.

Ce spun părinții celor doi tineri implicați în accidentul din Timișoara

În urmă cu patru zile devenise șofer cu acte în regulă, iar în ziua fatidică a primit mașina cadou de la părinți. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul, la câteva ore băiatul fiind implicat într-un accident dramatic în localitatea Săcălaz, pe DN 59 A, lângă Timișoara.

ADVERTISEMENT

Cei doi tineri de 17 și 19 ani se duceau la o petrecere. Într-o curbă, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și s-a răsturnat. Potrivit mamei băiatului implicat în tragedie, un alt conducător auto i-ar fi tăiat calea.

Ambii tineri au fost proiectați în afara mașinii. Din nefericire, Moni, fata de 17 ani a murit. Mama tinerei își plânge durerea și spune că a fost anunțată telefonic de oamenii legii privind accidentul, dar că nu i s-a spus că Moni și-a pierdut viața.

ADVERTISEMENT

„Nu doresc să facă închisoare. Vreau să fie şi el la trei metri”

Când a ajuns la locul accidentului, femeia a primit cea mai cruntă veste: fata ei a fost declarată decedată. „Nu ştiu cine este criminalul ăla. Nu doresc să facă închisoare. Vreau să fie şi el la trei metri cum este fata mea. Prinţesa mea nu mai e, a murit, din cauza lui. Un prăpădit mi-a distrus fata.

Nu mi-a spus că pleacă niciunde. A fost la muncă fata, a ieşit de la muncă, a plecat acasă. După, nu ştiu ce s-a întâmplat”, a transmis mama fetei de 17 ani pentru Antena 3 CNN.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, mama șoferului de 19 ani spune că tânărul regretă tragedia. Autoturismul i-a fost oferit chiar în ziua accidentului. El conducea cu dovada, obținând permisul de conducere acum patru zile.

ADVERTISEMENT

„M-a sunat şi a zis: «Mama hai repede după mine că am avut accident. Mi-a tăiat unul calea şi am avut accident, m-am răsturnat.» Atâta tot”, a declarat mama tânărului de 19 ani, potrivit Observator.

Femeia spune că tânărul a rămas fără cuvinte când a aflat că prietena lui a murit. „A picat aşa ca şi cum a leşinat”, a adăugat mama acestuia. Tânărul de 19 ani a ajuns la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Starea lui este stabilă. Potrivit polițiștilor, acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma accidentului, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.