ADVERTISEMENT
News

Schimbare importantă în pandemie. Testele rapide, luate în calcul. Care sunt condițiile

Autor: Adrian Ilie | 04.01.2021 | 18:12
Schimbare importantă în pandemie. Testele rapide, luate în calcul. Care sunt condițiile
Cât timp durează imunitatea de după infecția cu Covid-19. Rezultate încurajatoare ale unui nou studiu Sursa foto: Hepta

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a actualizat definițiile de caz pentru COVID-19. Principala modificare constă în faptul că vor putea fi folosite și testele antigen, așa-numitele teste rapide, pentru depistarea bolii, scrie News.ro.

ADVERTISEMENT

Testul rapid antigenic trebuie efectuat în maximum 5 zile după data debutului bolii sau în maximum 7 zile după data expunerii la virus. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil.

În cazul testelor antigenic pozitive nu mai este necesară confirmarea cu ajutorul unui test RT-PCR, cu condiția să fie făcute la spital.

Criteriile clinice și epidemiologice pentru COVID-19

Criteriile clinice pentru stabilirea diagnosticului de COVID-19 sunt tuse, febră, scurtarea respirației, pierderea bruscă a gustului  și mirosului, la care se adaugă și simptome mai puțin specifice precum cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături şi/sau diaree.  Un alt indicator este descoperirea prin radiografie a unor leziuni similare cu cele produse de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Criteriile epidemiologice ale bolii sunt următoarele:

– contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 14 zile anterioară datei debutului;
– rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 14 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Cazurile posibile sunt declarate în funcție de criteriile clinice, iar cazurile probabil sunt cele în care este descoperită o legătură epidemiologică cu un caz confirmat. Cazurile confirmate sunt declarate după efectuarea unui test, fie PCR, fie antigen.

Definiția contactului direct

Contactul direct este definit ca:
– persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
– persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
– persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
– persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;
– persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
– persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

ADVERTISEMENT

Dacă o persoană a purtat mască sau echipament de protecție și a respectat distanțarea fizică, nu este considerată contact direct.

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex.traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului. Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente”, precizează CNSCBT.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT