Editoriale

Degeaba te închini, Piţi, scaunul tot se va rupe!

E plină lumea de ipocriţi. Şi mass-media. E de ajuns o victorie la scor cu Ungaria pentru ca aplaudacii prăfuiţi ai lui Piţurcă, transformaţi pînă de curînd în contestatari îndîrjiţi ai...
10.09.2013 | 11:31
Degeaba te inchini Piti scaunul tot se va rupe
ADVERTISEMENT

E plină lumea de ipocriţi. Şi mass-media. E de ajuns o victorie la scor cu Ungaria pentru ca aplaudacii prăfuiţi ai lui Piţurcă, transformaţi pînă de curînd în contestatari îndîrjiţi ai acestuia, să apară de te miri unde. Lighioanele ştiu să profite de conjunctură. Îşi varsă mizeria caracterului şi îl ridică în slăvi acum. Pentru că acum e tot ce contează pentru ei. Au uitat de ieri, cînd îl făceau praf. Au uitat de procesele pe care le-au purtat cu el şi de jignirile pe care le-au înghiţit. Aşa sînt ei. Au coloana atît de strîmbă încît nu mai simt cînd e călcată şi îndoită încă o dată. Iar preţul e atît de mic. Uneori, cîteva acreditări.

E însă dreptul fiecăruia să fie pro sau contra Piţurcă. Personal, nu am nimic cu el. Nu cred că e un antrenor slab. Cred însă că nu e un bun selecţioner. Dimpotrivă. Este prototipul anti-selecţionerului. E dur. E răzbunător. Le ia din merite fotbaliştilor săi şi încearcă să intimideze liderii vestiarului. Toţi selecţionerii care au cîştigat Campionatul Mondial în ultimii 20 de ani sînt opusul lui: Carlos Parreira (cu Brazilia în 1994), Aime Jaquet (cu Franţa în 1998), Felipe Scolari (cu Brazilia în 2002), Marcello Lippi (cu Italia în 2006) şi Vicente del Bosque (cu Spania în 2010). Niciunul nu emană ură din toţi porii. Mai grav este că Piţurcă nu îşi poate stăpîni frustrările. L-a umilit pe Hagi. L-a umilit pe Mutu. Acum îl umileşte pe Tănase. “Ce a făcut aşa ieşit din comun? Ce? A jucat bine, dar au făcut-o şi ceilalţi”, a sărit ca ars în conferinţa de ieri. Altfel spus, nimeni nu are dreptul să îi pună la îndoială alegerile tactice. Doar el are dreptate. Cam aşa îşi motivează el un posibil titular înaintea unui meci decisiv şi pentru noi, ca naţiune fotbalistică, şi pentru el ca selecţioner.

ADVERTISEMENT

Episoadele tragi-comice nu s-au oprit însă aici. La un moment dat, cu acelaşi aer la limita dintre degajat şi zeflemist, Piţurcă a încercat să explice cît de important e meciul cu Turcia. “E satisfacţia supremă să ajungi la un Campionat Mondial. Un jucător care nu ajunge la un turneu final nu simte că a jucat fotbal”. A urmat o pauză de cîteva secunde. Realizînd probabil că a strîns doar 13 selecţii la naţională ca fotbalist (apropo, număr cu ghinion, domnule Piţurcă!) şi că nu se încadrează, a completat apoi: “Sau să evoluezi într-o finală de Liga Campionilor, e cu totul altceva”. Degeaba se laudă cu trofeul cîştigat cu Steaua în 1986. Numele lui nu e între primele 5 rostite în ordinea meritelor acelui triumf istoric. Îmi e teamă că nici între primele 10, iar titulari au fost doar 11. Sînt puţin răutăcios. Dar el mă va înţelege cel mai bine, pentru că este un maestru în acest sens. Atmosfera sumbră de la conferinţă, care se anunţă la fel şi pe stadion dacă suporterii români nu dau năvală azi la case, a fost animată de un episod petrecut după terminarea ei. Un scaun s-a rupt în faţa selecţionerului. Ptiu, drace! Fix în preziua partidei capitale. Cum nimic nu e întîmplător pentru un om atît de superstiţios, Piţi a făcut un gest de care puţini îl credeau în stare. A apelat la o “strategie” divină, împrumutată de la mult mai credinciosul Puiu Iordănescu: cu un zîmbet uşor forţat în colţul gurii, “Satana” a brăzdat trei cruci uriaşe în aer. La greu, selecţionerul s-a făcut frate şi cu Dumnezeu doar, doar o trece podul spre Mondialul din Brazilia. Dar ce te faci, Piţi, că ei îl au pe Allah? Şi nu se ştie dacă următorul scaun care se va rupe nu va fi cel de sub tine!

P.S. În timp ce scriu, la US Open, Djokovici şi Nadal oferă un spectacol extraterestru. O luptă aprigă, pentru o miză uriaşă, între doi rivali apropiaţi ca valoare. Un fel de România – Turcia. Nadal e mai aplicat, mai ambiţios şi cîştigă. Nu ştiu de ce am impresia că Turcia seamănă mai mult cu spaniolul. Şi Djokovici nici măcar nu a jucat la egal…

ADVERTISEMENT