Sport

Deian Sorescu, ședință de urgență cu Iuliu Mureșan. A fost chemat la sediul clubului: „Rednic și-a dat acordul” Exclusiv

Deian Sorescu a fost exclus din lot pentru o săptămână de către Mircea Rednic, iar mijlocașul a fost convocat de către Iuliu Mureșan la o ședință de urgență.
02.11.2021 | 15:45
Deian Sorescu sedinta de urgenta cu Iuliu Muresan A fost chemat la sediul clubului Rednic sia dat acordul Exclusiv
ADVERTISEMENT

Mircea Rednic a luat decizia să îl interzică la antrenamente pe mijlocașul lui Dinamo din cauza atitudinii pe care a avut-o în ultimul timp la antrenamente și în timpul partidelor.

Ultimele informații despre situația lui Deian Sorescu: A fost convocat de urgență la o ședință cu Iuliu Mureșan

FANATIK a aflat că Deian Sorescu a fost chemat la sediul clubului pentru o ședință de urgență cu administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureșan a mediat conflictul și FANATIK a aflat că Deian Sorescu va fi reprimit de mâine, 3 noiembrie, la antrenamentele primei echipe cu acceptul lui Mircea Rednic.

Deian Sorescu a fost foarte criticat în ultimul timp însă rămâne cel mai bun marcator al lui Dinamo în Casa Pariurilor Liga 1, cu șase goluri și o pasă decisivă în 13 partide.

ADVERTISEMENT

Iuliu Mureșan, reacție în exclusivitate pentru FANATIK

Iuliu Mureșan a lămurit situația lui Deian Sorescu și a explicat că jucătorul va fi reprimit în lot cu acordul lui Mircea Rednic, iar fostul căpitan al „câinilor” ar putea fi pe teren în meciul cu CFR Cluj de duminică.

„Acum a plecat Deian de la mine de la birou. Apele s-au liniștit am discutat și cu el și cu Mircea Rednic, care a fost de acord ca Deian să se întoarcă la antrenamente.

ADVERTISEMENT

A fost și de dimineață la antrenamente, ceea ce e foarte bine pentru că problema trebuia rezolvată rapid. De fapt problemele sunt făcute ca să fie rezolvate, iar eu ca președinte trebuie să găsesc soluții de fiecare dată”, a spus Iuliu Mureșan în exclusivitate pentru FANATIK.

Ce a declarat Mircea Rednic despre Sorescu după meciul cu Sepsi

Mircea Rednic i-a atras atenția golgheterului lui Dinamo că prin prisma evoluțiilor sale a ieșit din circuitul echipei naționale și l-a avertizat că ar putea să piardă locul de titular și la echipa de club.

ADVERTISEMENT

„Sorescu trebuie să se gândească foarte bine! Dacă nu te implici și doar stai pe teren, tu ai de pierdut. A pierdut echipa națională și nu știu ce o să mai fie. Ar trebui să fie mai implicat! E doar un sfat, nu e un reproș. Dinamo nu stă în Deian Sorescu, o să mai vină jucători. Dacă nu stă cu gândul la Dinamo, o să plece în iarnă”. – Mircea Rednic, după 1-4 cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Iuliu Mureșan a fost cel care a confirmat faptul că Sorescu a fost lăsat în afara lotului după meciul cu Sepsi și a explicat decizia lui Mircea Rednic: „Deian e un jucător cu personalitate și își spune părerea, a comentat la ceva ce i-a reproșat antrenorul, dar nu s-a escaladat, după și-a cerut scuze. El a avut o perioadă foarte bună și după a fost dezamăgit că nu a fost transferat când a avut o ofertă și nu a mai fost atât de implicat”.

Cu toate acestea, Florin Prunea a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că Deian Sorescu are zilele numărate la Dinamo și ar fi trebuit să fie vândut în vară.

  • 6 goluri a reușit Deian Sorescu în 13 meciuri în acest sezon
  • 1.800.000 de euro e cota jucătorul de 24 de ani conform transfermarkt
  • 30 iunie 2023 e data la care îi expiră contractul cu Dinamo
  • 5 meciuri are Deian Sorescu la echipa națională a României
ADVERTISEMENT