Video. Del Potro, calificare fără emoţii în sferturi la Miami! Continuă cursa pentru Sunshine Double

Gabriel Esanu    Ionut Neamţu   
in Sporturi
28/03/2018, 00:21
Video. Del Potro, calificare fără emoţii în sferturi la Miami! Continuă cursa pentru Sunshine Double

Krajinovic, 26 de ani, a început mult mai bine partida şi a condus cu 4-1 în primul set. Din acel moment, însă, Del Potro şi-a ridicat foarte mult nivelul, iar sârbul nu a mai putut să dea un răspuns pe măsură. A pierdut game după game.

În cele din urmă, Del Potro a reuşit să câştige nu mai puţin de  9 game-uri consecutive. Astfel, s-a impus la patru în prima manşă şi, în plus, a avut 4-0 în setul doi. Sârbul a mai reuşit să strângă din diferenţă, dar soarta calificării era deja pecetluită. 

 

În sferturile de finală de la Miami, Juan Martin Del Potro va juca împotriva lui Miloş Raonic. Argentinianul continuă să spere la realizarea Sunshine Double, performanţă istorică, reuşită ultima dată de Djokovic, în 2016. Pentru asta ar avea nevoie să se impună la Miami, după ce a făcut-o şi la Indian Wells. A ajuns la 14 victorii consecutive.