Sport

Reacție vehementă a lui Mihai Stoica după delegarea dubioasă la derby-ul CFR Cluj – FCSB. „Mereu același Găman!”. Update Exclusiv

Derby-ul etapei a 6-a, dintre CFR Cluj și FCSB, a primit o delegare controversată! De ce a ajuns George Găman să fie „persona non grata” pentru formația lui Gigi Becali
23.08.2026 | 12:14
Reactie vehementa a lui Mihai Stoica dupa delegarea dubioasa la derbyul CFR Cluj  FCSB Mereu acelasi Gaman Update Exclusiv
George Găman a fost delegat la centru după 9 ani la un derby CFR Cluj - FCSB. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Duminică, 23 august, de la ora 21:30, CFR Cluj și FCSB își dau întâlnire în Gruia pentru derby-ul etapei a 6-a din SuperLiga României. Roș-albaștrii pleacă din postura de favoriți, ținând cont că Marius Șumudică are foarte multe probleme de efectiv. Totuși, formația patronată de Gigi Becali a primit o veste proastă, întrucât arbitrul delegat de CCA pentru această partidă este George Găman, „central” controversat, cu multiple greșeli în ultimii ani și contestat vehement de conducerea și chiar de jucătorii FCSB-ului.

UPDATE: Mihai Stoica, reacție dură după delegarea lui Găman la CFR – FCSB

Mihai Stoica a reacționat dur la scurt timp după ce George Găman a fost delegat la meciul FCSB-ului și a enumerat toate dățile în care arbitrul i-a dezavantajat clar pe roș-albaștrii: „Găman – arbitru VAR – l-a chemat pe Colțescu la un meci CFR vs FCSB și ne-au anulat bizar la 1:1 un gol marcat de Coman. S-a terminat 1:1. Asta după ce același Găman, la Botoșani, fiind chemat la VAR pentru un fault clar la Compagno, n-a vrut să anuleze un gol marcat nouă de Mailat. S-a făcut 1:0.

ADVERTISEMENT

Asta după ce același Găman ne spusese la un meci cu Voluntari că e fault asupra lui Budescu, dar e prea puțin pentru penalty. S-a terminat 0:0. Același Găman l-a eliminat pe Târnovanu anul trecut cu Farul deși s-a încurcat în explicații. Asta după ce dictase penalty contra noastră la o simulare a lui Tănasă. La 1:0. S-a terminat 1:2. Diseară arbitrează Găman. Sperăm să nu fie același”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Dănuț Lupu, prezent în studioul FANATIK SUPERLIGA, a izbucnit în râs când a văzut postarea lui Mihai Stoica, ținând cont că lotul „feroviarilor” este decimat înaintea derby-ului: „Dacă fratele meu, MM, se leagă de arbitraj la ce lot are CFR în ziua de azi… MM, încetează, te rog eu (n.r. – râde)”, a declarat Lupu. „Uite cum se pune problema dinspre FCSB înaintea unui meci contra unui adversar cu nume. Ai auzit ceva dinspre Rapid la problemele de arbitraj?”, a continuat Bogdan Baratky, care a analizat modul în care FCSB pune presiune pe arbitri, în comparație cu Rapid, care ar trebui să abordeze aceeași tactică.

ADVERTISEMENT

CCA, delegare controversată! Istvan Kovacs, la derby-ul prieteniei, George Găman, la derby-ul etapei

Fără doar și poate, principalele meciuri ce au fost programate în etapa a 6-a din SuperLiga României au fost Dinamo – U Cluj și CFR Cluj – FCSB. Curios este că Istvan Kovacs, cel mai bun arbitru român din prezent, nu a fost delegat la niciunul dintre ele.

ADVERTISEMENT

În timp ce „centralul din Carei” a arbitrat UTA – Corvinul, meci la care cele două galerii au văzut meciul din aceeași peluză, ba chiar au făcut o scenografie comună, care reprezintă frăția lor, CCA l-a trimis la CFR Cluj – FCSB pe George Găman, arbitru fără ecuson FIFA (din cauza faptului că nu cunoaște limba engleză), care a făcut foarte multe greșeli în ultimii ani, ceea ce l-a făcut pe Kyros Vassaras să-l trimită chiar și la Liga a II-a.

ADVERTISEMENT

În acest sezon, el a arbitrat trei meciuri: FC Argeș – Farul, Oțelul – Dinamo, FC Voluntari – FC Botoșani. Sezonul trecut, el a avut doar 15 delegări, dintre care doar 10 în SuperLiga României, 4 la Liga a II-a și unul în Cupa României. Problema nu este neapărat numărul mic de meciuri, ci faptul că din aceste puține partide putem găsi foarte multe cu decizii controversate sau greșite evident și reparate de VAR.

George Găman, probleme grave de arbitraj! VAR-ul, „îngerul păzitor” al centralului

Arbitrul George Găman a avut foarte multe meciuri în care a fost în centrul atenției, mai ales la finalul meciului, însă nu într-un sens bun. Unele dintre aceste partide au fost chiar împotriva FCSB. Unul dintre meciurile pe care le-a făcut „praf” este Csikszereda – CFR Cluj 2-2, când le-a anulat un gol ciucanilor după ce s-a grăbit să fluiere un fault în atac, care s-a dovedit a fi inexistent. Tot în aceeași partidă, el nu a văzut din teren un penalty pentru gazde, însă a fost salvat de cei din camera VAR.

ADVERTISEMENT

„El a blocat intervenția VAR… Un lucru care nu doar că nu se recomandă, ci este interzis! Este o mare diferență în a recomanda ceva și a interzice. Este o greșeală flagrantă! S-a grăbit, am văzut că a fluierat după ce, probabil, a avut dubii dacă a fost fault la portar sau nu. A mai fost și jucarea mingii cu mâna, pentru că s-a jucat în fața lui. A zis ‘din două, trebuie să fie una’. Nu avea voie să intervină, trebuia să lase faza să continue, vorbeam de o fază evidentă de gol. După ce s-ar fi înscris, atunci ar fi trebuit să fluiere, dând astfel celor din camera VAR posibilitatea să intervină dacă era o greșeală majoră”, explica la acea vreme Cristi Balaj, la FANATIK SUPERLIGA.

Un alt meci „cu cântec” este cel dintre FCSB și Farul, când Găman a arătat punctul cu var după o fază cel puțin controversată între Ngezana și Tănasă. În minutul 81 a validat un gol neregulamentar al Farului, iar în prelungiri a dictat un nou penalty. La cele două faze, el a fost salvat de Rareș Vidican, aflat în camera VAR, care l-a chemat în fața monitorului pentru a lua decizia corectă.

O altă fază controversată s-a petrecut în etapa a 8-a, în Csikszereda – Oțelul Galați 1-1, când pe finalul meciului Bodo a avut un atac dur la Nuno Pedro, punând talpa pe genunchiul adversarului. Din teren, Găman a arătat doar cartonașul galben, însă VAR-ul, prin Sorin Costreie și Claudiu Marcu, l-a ajutat din nou, iar Bodo a fost eliminat.

Cele mai controversate faze împotriva FCSB-ului, atât de la centru, cât și de la VAR. Eroare majoră chiar într-un CFR – FCSB

George Găman a devenit un arbitru pe care fotbaliștii și conducerea FCSB-ului nu și-l mai doresc la meciuri, iar acest lucru s-a întâmplat în urma a două faze ce i-au costat pe roș-albaștrii puncte importante. Tot în meciul analizat mai sus, dintre FCSB și Farul, câștigat de „marinari” cu 2-1, George Găman a luat o decizie ce i-a scos din sărite pe campionii en-titre de la acea vreme.

Deși se spune că un arbitru bun vede foarte bine, însă aude prost, George Găman a vrut să spulbere acest mit și i-a arătat lui Ștefan Târnovanu două cartonașe galbene la aceeași fază. „Centralul” a oferit o lovitură liberă din apropierea careului, deși Adrian Șut nu și-a atins adversarul, iar acest lucru l-a făcut pe portarul lui FCSB să protesteze vehement, lucru pentru care a primit primul cartonaș galben.

În timp ce se îndrepta înapoi spre poartă, Găman l-a auzit înjurând „în aer”, fără adresă, și a decis să-l elimine. „E o problemă mare, înseamnă că ai ceva la căpățână. E neștiință de arbitraj, asta vreau să zic. A avut ceva la căpățână”, spunea Gigi Becali după acel meci.

O altă greșeală majoră a lui Găman, făcută chiar într-un derby CFR – FCSB, a fost cea în care l-a chemat pe Colțescu la VAR pentru a anula reușita lui Florinel Coman. Fotbalistul roș-albaștrilor reușise o capodoperă, de la peste 30 de metri, însă faza a fost întoarsă pentru un „fault” făcut de Crețu. Pe reluări abia se putea observa dacă fundașul lateral al roș-albaștrilor îl atinge pe Otele, însă Colțescu a dat curs chemării lui Găman și i-a anulat reușita FCSB-ului.

George Găman a stârnit o polemică după ce a apărut la o petrecere alături de Universitatea Craiova

George Găman, arbitru din Craiova, a fost surprins în urmă cu doi ani la o petrecere alături de mai mulți jucători ai Universității. Scandalul a luat și mai mare amploare, întrucât prestațiile sale au fost din nou contestate de adversarele directe ale Craiovei din play-off, Rapid și CFR Cluj.

Într-o poză publicată de DigiSport și ProSport, George Găman apărea alături de jucători precum Alexandru Crețu, Andrei Ivan sau Nicușor Bancu. Apropiații săi au argumentat că acea petrecere era organizată de Alex Mateiu, care este prieten de familie cu frații Găman. De fapt, nu era o petrecere cu jucătorii, ci o petrecere organizată pentru fetița lui Mateiu, la care au participat mai mulți copii. Evenimentul a avut loc în februarie 2024, iar în meciurile următoare, Rapid – Farul 1-2 și Sepsi – CFR Cluj 1-1, Găman a avut decizii controversate, ceea ce a făcut ca oficialii celor două echipe să răbufnească după ce fotografia respectivă a ajuns în media.

Poza cu arbitrul Găman de la petrecerea la care au participat mai mulți jucători ai Universității Craiova.
Poza cu arbitrul Găman de la petrecerea la care au participat mai mulți jucători ai Universității Craiova.
  • 9 ani au trecut de la ultima delegare la centru a lui Găman la un meci dintre CFR Cluj și FCSB
  • 15 meciuri a arbitrat George Găman în sezonul trecut, dintre care 4 la Liga a II-a.
Tags: