Sport

Delegația României a ajuns la hotelul din Cipru. „Tricolorii”, sesiune prelungită de autografe pentru fanii care i-au întâmpinat

Naționala României se pregătește pentru meciul cu Cipru, programat marți, 9 septembrie, de la 21:45. Cum au fost primiți „tricolorii” la sosirea la hotelul unde s-au cazat
07.09.2025 | 23:08
Naționala României a ajuns în Cipru, la hotelul Lordos Beach. Sursa Foto: GSP.ro.
ADVERTISEMENT

După amicalul pierdut cu 0-3 în fața Canadei, naționala României are în față un meci cu mult mai important. „Tricolorii” vor juca marți, 9 septembrie, de la 21:45, contra Ciprului, iar partida va conta pentru etapa cu numărul 6 din preliminariile CM 2026. Cum au fost primiți elevii lui Mircea Lucescu la hotelul unde s-au cazat.

Naționala României a ajuns în Cipru. Cum a fost primită la hotel

Cipru – România este partida care îl va avea la centru pe „talismanul” lui FCSB. UEFA l-a delegat pe slovenul Matej Jug, cel care a condus FCSB – PAOK 2-0, să oficieze meciul dintre cele două echipe naționale. El va fi asistat de tușierii Matej Zunic și Manuel Vidali. Al patrulea oficial delegat este Rade Obrenovic, iar în camera VAR se vor afla Asmir Segrkovic și Borosak.

ADVERTISEMENT

Delegația echipei naționale a României a sosit duminică seară în Cipru. Oficialii, staff-ul și jucătorii s-au îndreptat către hotelul Lordos Beach, unde au avut surpriza plăcută de a fi așteptați de mulți suporteri.

Timp de aproximativ 20 de minute, elevii lui Mircea Lucescu au avut parte de o sesiune de autografe și poze cu fanii nerăbdători, notează GSP.ro. Printre civili a fost prezent și un preot. Gabriel Bolnavu, cel care slujește la o biserică din Limassol, a fost prezent și la precedenta deplasare a „tricolorilor” în Cipru.

ADVERTISEMENT

Lotul lui Mircea Lucescu pentru meciul Cipru – România

Selecționerul Mircea Lucescu a avut parte de lovituri importante în ceea ce privește lotul pentru acțiunea din luna septembrie. „Il Luce” i-a pierdut pe rând pe Daniel Bîrligea, Andrei Borza și Louis Munteanu.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că: atacantul FCSB-ului a fost diagnosticat cu ruptură musculară, fundașul Rapidului s-a accidentat la piciorul drept la antrenamentul dinaintea jocului cu Canada, iar vârful CFR-ului a acuzat probleme musculare la gamba stângă. Iată lotul pentru partida de marți cu Cipru:

ADVERTISEMENT
  • Portari: Horațiu Moldovan (Real Oviedo), Ștefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Sava (Udinese)
  • Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Deian Sorescu (Gaziantep), Andrei Burcă (Yunnan Yukun), Bogdan Racovițan (Rakov), Virgil Ghiță (Hannover 96), Mihai Popescu (FCSB), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Alexandru Chipciu (U Cluj)
  • Mijlocași: Adrian Șut (FCSB), Marius Marin (Pisa), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena), Nicolae Stanciu (Genoa), Darius Olaru (FCSB), Florin Tănase (FCSB), Dennis Man (PSV Eindhoven), David Miculescu (FCSB), Alexandru Mitriță (Zhejiang FC), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (Rapid)
  • Atancați: Denis Drăguș (Eyupspor)