Life

Delia și-a schimbat din nou look-ul. Are părul gri și piercing în nas: „Nu o să ne ajungă o viață să te vedem”

Delia este cunoscută pentru faptul că se reinventează constant. De această dată, artista și-a făcut o nouă schimbare de look, iar fanii s-au arătat încântați.
29.04.2022 | 17:57
Delia sia schimbat din nou lookul Are parul gri si piercing in nas Nu o sa ne ajunga o viata sa te vedem
Delia și-a schimbat din nou look-ul. Foto: Facebook/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Delia Matache este una dintre cele mai nonconformiste artiste din România. Cântăreața face senzație cu ținutele pe care le poartă în concertele sale sau în timpul aparițiilor televizate. Nu se teme să experimenteze când vine vorba de look-ul său, ceea ce a făcut și de această dată.

Delia și-a schimbat look-ul. Jurata iUmor, cu părul gri și piercing în nas

De-a lungul timpului, Delia a trecut printr-o mulțime de schimbări radicale de look. A avut părul lung, vopsit în două culori, sau scurt, cu breton, coafat în moduri neașteptate. Ținutele sale i-au adus critici, însă acest lucru nu o împiedică să se prezinte în fața lumii exact așa cum își dorește.

ADVERTISEMENT

Dacă fanii au avut ocazia să o vadă în trecut cu plete lungi și roz, acum, jurata iUmor, în vârstă de 40 de ani, a trecut la stilul gotic.

Delia s-a fotografiat cu noul look și a publicat imaginile pe rețelele sociale. Cântăreața poartă o rochie neagră, scurtă, geacă de piele și dresuri de plasă.

ADVERTISEMENT

În picioare, artista are o pereche de bocanci cu talpă înaltă, iar ca accesorii a ales niște genunchiere cu detalii metalice și o șapcă. De asemenea, machiajul vedetei este unul în ton cu ținuta. În plus, Delia are acum părul gri și un piercing dublu în nas.

Fanii Deliei Matache, încântați de noua schimbare de look

Schimbarea de look a Deliei Matache a fost bine primită de urmăritorii săi din mediul online. Printre multele mesaje de apreciere, fanii i-au transmis că nu le-ar ajunge o viață întreagă pentru a urmări toate aparițiile sale, atât de diferite una față de cealaltă.

ADVERTISEMENT

„Cred că nu o să ne ajungă o viață să te vedem în diferite apariții”, i-a scris cineva.

„Tânără și cu perspectivă”, i-a spus a altă persoană Deliei.

„Superb arăți cu părul gri”, a remarcat o urmăritoare, în timp ce altcineva i-a mărturisit artistei că arată chiar mai bine decât atunci când avea 25 de ani.