Fotbal international

Demba Ba, mesaj dur în ziua deciziei din cazul lui Șovre și Colțescu: „E vremea să luptăm!”

11.02.2021 | 18:51
Demba Ba mesaj dur in ziua deciziei din cazul lui Sovre si Coltescu E vremea sa luptam
ADVERTISEMENT

UEFA a decis că arbitrii Șovre și Colțescu nu se fac vinovați de rasism, după incidentele de la partida din Liga Campionilor dintre PSG și Istanbul Bașakșehir. Demba Ba a postat un mesaj chiar în ziua deciziei.

Mesajul fotbalistului de la Bașakșehir făcea referire la un alt caz de rasism, din Marea Britanie, însă reprezintă un puternic semnal de alarmă pe care fostul vârf al lui Chelsea încearcă să îl transmită.

ADVERTISEMENT

La două luni după incidentul de la Paris, discuțiile despre rasism în fotbalul european continuă să fie unele de actualitate, cele mai recente probleme apărând în Premier League și FA Cup.

Demba Ba, mesaj dur în ziua deciziei din cazul lui Șovre și Colțescu: „E vremea să luptăm!”

UEFA nu îi găsește vinovați de rasism pe Sebastian Colțescu și Octavian Șovre, care au folosit apelativul „ăla negru”, pentru a-l identifica pe Pierre Webo pe parcursul partidei PSG – Istanbul Bașakșehir. În decembrie 2020, fotbaliștii celor două echipe au decis să iasă de pe teren și meciul a fost suspendat.

ADVERTISEMENT

Deși au fost acuzați de rasism, cei doi arbitri români au fost considerați nevinovați de UEFA, care a concluzionat că modul în care au folosit cuvântul „negru” nu este unul care să poată fi considerat rasist. Forul continental menționează că nu există o conotație rasistă în limba română pentru acest termen.

În aceeași zi în care s-a aflat despre decizia UEFA, iar presa internațională a prezentat subiectul, unul dintre fotbaliștii vehemenți ai lui Istanbul Bașakhehir, Demba Ba, a postat pe Twitter un mesaj puternic de susținere a luptei anti-rasism. El s-a legat de o situație în care este implicat un fotbalist de la Swansea.

ADVERTISEMENT

Galezii au dat piept în FA Cup cu Manchester City, fiind învinși cu 3-0. Pentru Swansea a jucat și Yan Dhanda, un englez cu origini asiatice, care a fost abuzat rasial pe internet pe parcursul partidei, dar și după meci, anunță BBC. Clubul galez a raportat poliției atacurile și a anunțat că susține lupta autorităților pentru ca persoanele care l-au atacat pe Dhanda să fie prinse și pedepsite.

Atacantul lui Istanbul Bașakșehir, senegalezul Demba Ba, a reacționat și el pe Twitter și i-a atacat pe cei care susțin că nu există rasism în fotbal. Fostul atacant al lui Newcastle și Chelsea a transmis și un mesaj de unitate în lupta pentru egalitate.

ADVERTISEMENT

„Și unii oameni încă sunt de părere că nu există rasism în fotbal… Sau poate doar nu vor să renunțe la frica și furia pe care le simt față de alții. Pentru că altfel, ar trebui să se confrunte cu propriile persoane, ceea ce ar putea să fie dureros. Este vremea să ne luptăm cu adevărat pentru egalitate!”, a scris Demba Ba pe rețeaua de socializare.

ADVERTISEMENT