Sporturi

“Demisia! Ești depășit!”. Fanii îi cer lui Segărceanu să plece după ce a ținut-o pe Raluca Olaru, locul 48 mondial la dublu, pe bancă în meciul decisiv cu Rusia

08.02.2020 | 21:31
Demisia Esti depasit Fanii ii cer lui Segarceanu sa plece dupa ce a tinuto pe Raluca Olaru locul 48 mondial la dublu pe banca in meciul decisiv cu Rusia
ADVERTISEMENT

Echipa României a ratat calificarea la turneul final al FED Cup, după ce a pierdut meciul decisiv în fața Rusiei, iar fanii tenisului l-au criticat dur, pe paginile de Facebook FANATIK, pe căpitanul nejucător Florin Segărceanu pentru alegerea din ultimul joc, unde Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au jucat la dublu împotriva rusoaicelor Anna Blinkova și Anna Kalinskaya.

Florin Segărceanu, desființat de suporteri după ratarea calificării

Cu o echipă din care nu au făcut parte jucătoarele care au ajuns în semifinalele ediției trecute, România a ajuns în meci decisiv, cel de dublu, în fața Rusiei, pentru calificarea la turneul final al FED Cup, ce se va juca în Ungaria la jumătatea lunii aprilie.

ADVERTISEMENT

După ce Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au adus cele două puncte României, soarta calificării s-a decis în meciul de dublu, iar alegerea făcută de căpitanul nejucător Florin Segărceanu i-a scandalizat pe fanii tenisului.

A gresit Florin Segarceanu? Trebuia sa joace Raluca Olaru, locul 47 mondial si racheta nr 1 a Romaniei la dublu si nu “racita” Gabriela Ruse in meciul decisiv de calificare? Tu ce parere ai?

Posted by Fanatik.ro on Saturday, February 8, 2020

Invitați să comenteze alegerea lui Segărceanu pe paginile de Facebook FANATIK, suporterii români l-au criticat dur pe căpitanul nejucător al României pentru că a ales dublul format din Gabriela Ruse, care cu doar două ore mai devreme recunoștea că nu este într-o stare fizică bună din cauza unei răceli, și Jaqueline Cristian, sportivă care tocmai terminase un meci de o oră și jumătate.

ADVERTISEMENT

A gresit Florin Segarceanu? Trebuia sa joace Raluca Olaru, locul 47 mondial si racheta nr 1 a Romaniei la dublu si nu “racita” Gabriela Ruse in meciul decisiv de calificare? Tu ce parere ai?

Posted by Fanatik Sport on Saturday, February 8, 2020

Reacțiile dure ale fanilor români după înfrângerea României cu Rusia:

  • „A greșit! După ce ieri nu a jucat nimic (n.r. Gabriela Ruse), azi nu o bagi în meciul decisiv”
  • „Ruse este împinsă de la spate, nici nu merita să joace”
  • „Nu se dorea calificarea fără titulare, Federația trebuie să răspundă!”
  • „Felicitări, domnule Segărceanu! Fără decizia dumneavoastră, Rusia risca să piardă”
  • „E depășit complet omul de acest sport. O nulitate. Așteptăm demisia de onoare”
  • „Dorim demisia lui Segărceanu”
  • „Dacă are demnitate, la modul cum a fost tratată Raluca Olaru, eu în locul ei m-aș retrage din echipa României. Țineți cont că ea era cel mai bine clasată (n.r. la dublu) dintre jucătoarele noastre”
  • „A greșit totalmente în alegerea echipei de dublu. Ne-am înecat ca țiganul la mal. Dar ce să mai spunem… români suntem și nu știm să gestionăm astfel de momente”
  • „O demisie ar fi bine venită! A greșit enorm în alcătuirea echipei de dublu”

Raluca Olaru, prima rachetă a României la dublu, a văzut meciul din lojă

Raluca Olaru este cel mai bine clasată jucătoare a României la dublu, locul 48 în ierarhia mondială. Totuși, Florin Segărceanu a ales să trimită în teren, la 2-2 între România și Rusia, o pereche formată din Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.

ADVERTISEMENT

Decizia a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât Gabriela Ruse a recunoscut că este răcită și i-a lăsat locul lui Jaqueline pentru al patrulea meci de simplu, iar, la tragerea la sorți, Raluca Olaru și Irina Bara erau jucătoarele desemnate pentru jocul de dublu.

  • 9 titluri WTA are Raluca Olaru la dublu
  • 48 este locul ocupat de Raluca în clasamentul mondial la dublu
ADVERTISEMENT
Tags: