Naționala Scoției a terminat pe locul al 3-lea în grupa C de la CM 2026, acumulând trei puncte în duelurile disputate împotriva selecționatelor din Haiti, Maroc și Brazilia, dar nu a izbutit să-și asigure prezența în fazele eliminatorii ale competiției. Ba mai mult, imediat după ce vestea eliminării a fost primită, gruparea britanică a mai suferit un șoc. Selecționerul Steve Clarke (62 de ani) și-a anunțat demisia după șapte ani petrecuți pe banca tehnică a primei reprezentative.
După înfrângerea suferită în fața Braziliei la scor de neprezentare (0-3), Scoția stătea la mâna celorlalte meciuri din ultima etapă pentru a afla dacă va merge sau nu mai departe la CM 2026. Din nefericire pentru Steve Clarke și elevii săi însă, rezultatele scontate în ultimele zile i-au făcut să părăsească matematic competiția încă din faza grupelor, iar la scurt timp de la vestea eliminării, a venit și anunțul selecționerului, care și-a dat demisia.
„Cea mai emoționantă parte a acestui rămas bun este pentru jucătorii mei, fără de care nu am fi avut niciuna dintre amintirile pe care le-am acumulat din 2019 până acum. Ei merită toate laudele și adularea și a fost o adevărată onoare pentru mine să fiu numit antrenorul lor. Mulțumesc că m-ați primit și mult succes succesorului meu”, a fost mesajul lui Clarke în momentul despărțirii. De asemenea, Federația Scoțiană de Fotbal a ținut să-i mulțumească lui Clarke pentru toată muncă depusă, numindu-l pe acesta drept „cel mai de succes selecționer din istoria țării”.
Instalat pe banca tehnică a echipei naționale a Scoției în 2019, Steve Clarke a făcut minuni la cârma țării britanice. Cu el la timonă, selecționata lui Scott McTominay și Andy Robertson a reușit o calificare istorică la Campionatul Mondial (ediția de anul acesta), asta după ce la precedentele șase turnee finale, Scoția nu a fost prezentă pe tabloul principal.
De asemenea, tot cu Clarke pe banca tehnică, naționala Scoției a izbutit să se califice și la două ediții de Campionat European, cele din 2020 și 2024, însă la niciuna dintre acestea nu a reușit să depășească faza grupelor, similar cu ceea ce s-a întâmplat la Cupa Mondială din 2026.