Demonstrație video. Cum să cureți corect suprafețele din casă dacă nu ai dezinfectant

Narcis Roșioru   
în HotNews
20/04/2020, 14:07
Demonstrație video. Cum să cureți corect suprafețele din casă dacă nu ai dezinfectant
Demonstrație video. Cum să cureți corect suprafețele din casă dacă nu ai dezinfectant. Sursa foto: Hepta.ro

Un doctor a făcut o demonstrație video prin care arată cum să cureți corect suprafețele din casă, chiar dacă nu ai dezinfectant, folosind o soluție la îndemâna tuturor.

Cum să cureți corect suprafețele din casă

Știm deja că noul coronavirus poate suprviețui o perioadă pe diverse suprafețe, de la câteva ore până la câteva zile, ceea ce înseamnă că trebuie să curățăm obiectele cu care intrăm în contact cât de des putem.

Problema cea mai mare este că magazinele au epuizat stocurile de dezinfectanți, astfel că nu ne rămân prea multe opțiuni.

Partea bună este că poți să cureți corect suprafețele din casă și dacă nu ai dezinfectant, folosind apă și săpun.

Doctorul Sanjay Gupta spune pentru CNN că această soluție este chiar o alternativă mai bună la produsele dezinfectante, întrucât săpunul va distruge pelucula protectoare a virusului, ducând la combaterea eficientă a agenților patogeni.

Apa și săpunul, cel mai bun dezinfectant

Astfel, medicul ne arată cum se curăță foarte simplu și rapid suprafețele din casă cu ajutorul apei și a săpunului.

Specialistul ne amintește să folosim această combinația și pentru a curăța husa telefonului, întrerupătoarele și clanțele ușilor, mai ales că le atingem de foarte multe ori într-o zi.

Astfel, vom preveni intrarea în contact direct cu virusurile, care ar putea sta o perioadă destul de mare pe suprafețele casnice, limitând șansele agenților patogeni de a pătrunde în organism.

Închide ×