Deniile se săvârșesc după seara Duminicii Floriilor și se termină în Vinerea Mare, atunci când se cântă Prohodul Domnului. Denumirea acestora vine de la cuvântul slavon „vdenie”, care înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În 2022, perioada deniilor începe luni, 18 aprilie, cu Denia din Lunea Mare.
Deniile care au loc în Săptămâna Patimilor se săvârșesc, de regulă, seara, în jurul orei 18:00. Cu toate acestea, Biserica din fiecare localitate sau oraș poate începe mai devreme sau mai târziu susținerea acestor slujbe.
Pe parcursul unui an bisericesc, Deniile au loc în numai două săptămâni, în săptămâna a cincea și a șaptea din Postul Sfintelor Paști. Iar motivul pentru care s-a păstrat denumirea de Denii pentru Utreniile din Săptămâna Patimilor este că ele sunt ținute numai seara.
La Denia de luni din Săptămâna Patimilor, Biserica amintește credincioșilor de Patriarhul Iosif, vândut de frații săi din Egipt. Acesta este, de fapt, un simbol al lui Iisus, care la rândul său a fost trădat de Iuda.
În cadrul aceleiași slujbe, se aduce în discuție pilda smochinului neroditor. Din ea, oamenii trebuie să rețină că Dumnezeu înseamnă iubire, dar și dreptate.
În ziua de marți, se face pomenirea celor 10 fecioare. Aceasta spune povestea a cinci femei care au avut doar candela fără ulei, reprezentând realizarea de sine cu egoism, iar celelalte au avut atât candela, cât și uleiul, ceea ce semnifică evlavia și milostenia.
În Miercurea Săptămânii Patimilor, preoții pomenesc femeia plină de păcate care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului. Gestul ei fiind interpretat ca un simbol al pocăinței. Totodată, este ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus.
Joia Patimilor este închinată celor 12 Evanghelii și scoaterea Sfintei Cruci afară din altarul Bisericii. În popor, există tradiția conform căreia în timpul fiecărei Evanghelii citite de preot, creștinii trebuie să aprindă câte o lumânare.
De altfel, în cadrul Deniei de joi, se scot în evidență patru dintre cele mai importante momente ale vieții lui Hristos, spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taina, rugăciunea arhierească și începutul patimilor. În Vinerea Mare, se pomenesc sfintele și înfricoșătoarele patimi ale Mântuitorului.
Atât prin caracter, cât și prin conținut Deniile sunt slujbe cu semnificație unică în cultul divin ortodox. Cuvântul denie provine din slavonul „vdenie”, care înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Denia este, de fapt, Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun.
În Săptămâna Patimilor, slujbele se țin în fiecare zi. Conform obiceiului bisericesc, Denia nu începe seara, ci la miezul nopții. Acest aspect este menționat în Triod, la Utrenia din Sfânta și Marea zi Joi, și la Utrenia Prohodului Domnului, după cum scrie sursa citată anterior.
Totuși, în mănăstiri sau catedrale, Utrenia este săvârșită de preoți în cursul serii, după slujbele de Vecerniei și a Litiei. În Postul Mare, Utrenia a luat numele de Denie și nu este unită cu celelalte două slujbe enunțate mai înainte.
Pe lângă cele din Saptămâna Patimilor, mai sunt slujbele care au loc miercurea și vinerea în săptămâna a cincea a Postului Mare.