Denis Alibec este unul dintre atacanții de clasă din campionatul României. Revenit la Farul în vara anului trecut după scurta experiență la Muaither, în Qatar, vârful român s-a aflat în vizorul celor de la Rapid și FCSB. Recent, Alibec a transmis ce intenții are.
În căutarea unui atacant care să creeze concurență pentru Daniel Bîrligea, Gigi Becali s-a orientat către fostul său jucător, Denis Alibec, cel care a început anul 2025 fabulos. Patronul FCSB-ului a dezvăluit în această iarnă că experimentatul atacant se teme de el.
Chestionat dacă va accepta în cele din urmă transferul la campioana României, Denis Alibec a mărturisit că nu are de gând să meargă la echipa din Capitală din cauza plecării neplăcute pe care a avut-o la precedenta sa experiență acolo.
„(Iarna aceasta s-a vorbit despre tine şi la FCSB, şi la Rapid…) Da, ştiu, aşa a fost şi în vară. Am ales să vin aici pentru că aici mă simt cel mai bine. Voi continua aici cel puţin până în vară!
(A existat o declaraţie că ţie ţi-e frică să te duci la FCSB) Mi-e frică? Nu mi-e frică. Nu am plecat în circumstanţe bune de acolo şi de asta nu mă voi duce!”, a spus Denis Alibec în cadrul unei conferințe de presă.
Dacă la FCSB s-ar fi luptat la titlu, la Farul situația este alta. Denis Alibec și colegii săi au nevoie mare de puncte pentru a urca în clasament și a prinde un loc de play-off.
Atacantul are însă încredere că acest obiectiv poate fi atins: „Ne cunoaştem între noi, am început să avem încredere unul în celălalt şi trebuie să dăm totul pe teren.
Nu mai avem nicio presiune acum, singura opţiune e să prindem play-off-ul şi cu siguranţă vom da totul pentru a ajunge acolo”, a mai spus Alibec înaintea meciului cu UTA Arad.
Denis Alibec a jucat pentru FCSB în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018. Atunci, atacantul reușea să marcheze 12 goluri și să ofere 10 pase decisive în 42 de apariții.