Gigi Becali a anunțat acum câteva zile că va oficializa transferul unui internațional român, iar patronul celor de la FCSB pare să fi rezolvat deja această chestiune. Denis Alibec este alesul finanțatorului campioanei României. Acesta va ajunge gratis sub comanda lui Elias Charalambous.
Conform GOLAZO, Denis Alibec a ajuns la un acord cu FCSB și va fi prezentat în cursul zilei de vineri, dacă selecționerul Mircea Lucescu îi va permite acestuia să lipsească timp de câteva ore din cantonamentul echipei naționale.
Denis Alibec a mai îmbrăcat tricoul FCSB-ului în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018 și a bifat la vremea respectivă 42 de apariții în tricoul roș-albaștrilor. 12 goluri și 10 pase decisive au fost atunci cifrele atacantului român.
Prezentarea fotbalistului în vârstă de 34 de ani ar urma să aibă loc la palatul lui Gigi Becali. Alibec mai avea contract cu Farul până la finalul acestui sezon, dar nu au existat semne că acesta și-ar dori să rămână sub comanda lui Gică Hagi.
El a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai constănțenilor în sezonul recent încheiat, având 10 goluri și 11 pase decisive în 33 de meciuri jucate. El are în palmares titlul de campion al României cu „marinarii”.
„Îl vom prezenta vineri, la prânz, dar să vedem dacă îl lasă Mircea Lucescu să plece pentru câteva ore din cantonamentul echipei naționale, pentru că băiatul vrea să-l prezint la palat”, a fost declarația lui Gigi Becali pentru sursa citată.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, patronul celor de la FCSB a dezvăluit că este în căutarea unui atacant de calibru care să rivalizeze cu Daniel Bîrligea, precizând că Jordan Gele nu se ridică la nivelul pretențiilor sale.
Denis Alibec a câștigat trei titluri de campion al României, cu Astra Giurgiu, CFR Cluj și Farul Constanța, dar nu și-a trecut în cont niciun trofeu alături de actuala campioană a SuperLigii.
Finanțatorul echipei roș-albastre și-a manifestat interesul pentru Alibec și la începutul acestui an, dar atunci s-a lovit de refuzul lui Gică Hagi, care a transmis că are nevoie de acesta pentru a încheia cu bine acest sezon.