Fotbal intern

Denis Alibec, furios după înfrângerea cu Dinamo: „Probabil se fac jocurile să ajungă în play-off!” + Dezvăluirea lui Fatai: „Patronul ne-a promis o grămadă de bani”

01.02.2020 | 22:47
Denis Alibec furios dupa infrangerea cu Dinamo Probabil se fac jocurile sa ajunga in playoff  Dezvaluirea lui Fatai Patronul nea promis o gramada de bani
ADVERTISEMENT

Kehinde Fatai și Denis Alibec au părut extrem de afectați de înfrângerea suferită de Astra pe terenul lui Dinamo, scor 0-2.

Fatai, supărat că a ratat prima de victorie cu Dinamo

Dacă nigerianul Astrei părea mai degrabă afectat de modul că a ratat o primă consistentă promisă de patronul Ioan Niculae în caz de victorie, Denis Alibec se gândește la o conspirație care să îi permită lui Dinamo să prindă ultimul loc de play-off.

ADVERTISEMENT

„Ne așteptam la un meci tare pentru că Dinamo își juca ultima șansă ca să prindă play-off-ul. Mereu ne-au prins cu un jucător în plus la mijloc, ne-au dezichilibrat, au făcut diferența. A fost ciudată revenirea mea în România, mai ales stilul de arbitraj.

Ne-a lipsit Budi astăzi, fotbalist foarte important. Patronul a venit la vestiare și ne-a promis o grămadă de bani, toată lumea e supărată acum”, a declarat Fatai.

ADVERTISEMENT

Denis Alibec a acuzat arbitrajul și o coaliție pro-Dinamo

Denis Alibec nu a ratat ocazia să îi urecheze pe conducătorii echipei, ironizând totodată Dinamo. „Nu am avut atitudine astăzi, am jucat cu frică de Dinamo de parcă erau Real Madrid. Am greșit toate pasele, nu am ajuns la poartă. De arbitraj ce să mai spun, ați văzut și dumneavoastră! Probabil sunt jocuri făcute să intre Dinamo în play-off, noi suntem prea mici.

Nu ai cum, ca și arbitru de Champions League, cum se consideră domnul Hațegan, să nu vezi lucruri simple, să le vezi din jumătatea adversă. Ne-a lipsit și Budescu, lor Fabrini le-a făcut tot jocul, trebuia să-l blocăm și n-am reușit.

ADVERTISEMENT

Este numai vina conducerii că s-a ajuns la depunctare, eu nu am fost lăsat să plec, dar acum am rămas până la vară ca să mă bat la campionat. La cum am jucat astăzi, avem șanse să ieșim și din play-off”, a declarat fotbalistul.

Cu toate că Astra a dezamăgit, Alibec crede în continuare în șansa sa de a ajunge la națională. „Mă gândesc la meciul cu Islanda, am vorbit cu cei de la națională și mi-au spus că voi fi convocat dacă o țin tot așa, depinde doar de mine să fiu acolo”.

ADVERTISEMENT

Astra rămâne pe locul secund în clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, în ciuda înfrângerii cu Dinamo. Giurgiuvenii au ratat, însă, șansa de a urca pe prima poziție.

ADVERTISEMENT
Tags: