Sport

Denis Alibec nu a făcut deplasarea la Craiova! Vedeta Astrei Giurgiu a acuzat probleme medicale. Exclusiv

18.06.2020 | 19:12
Denis Alibec nu a facut deplasarea la Craiova Vedeta Astrei Giurgiu a acuzat probleme medicale Exclusiv
ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că Denis Alibec nu a făcut deplasarea cu Astra Giurgiu pentru meciul cu Universitatea Craiova, acuzând probleme medicale.

Atacantul Astrei a resimțit probleme medicale și la ultimul meci jucat de giurgiuveni în campionat, cu Gaz Metan Mediaș, iar Bogdan Andone, antrenorul formației, a mărturisit că Denis nu s-a simțit bine nici după meciul amical cu Rapid.

ADVERTISEMENT

Totodată, atacantul Astrei ar vrea să plece de la echipă, mai ales din cauza problemelor financiare, dar și din cauza faptului că formația patronată de Ioan Niculae nu a primit licența pentru a participa în cupele europene, în sezonul următor.

Denis Alibec nu a făcut deplasarea pentru meciul cu Craiova

Denis Alibec nu a făcut deplasarea pentru meciul cu Astra Giurgiu și confirmă cel mai negru scenariu prevăzut de Bogdan Andone, antrenorul giurgiuvenilor, care nu știa dacă Denis va putea să joace în runda a patra a Ligii 1, după ce a resimțit probleme medicale în meciul cu Gaz Metan Mediaș.

ADVERTISEMENT

„Alibec trece printr-o perioadă dificilă. După amicalul cu Rapid s-a resimțit, 6 zile nu a făcut niciun antrenament. De abia a reușit să joace o repriză cu Gaz Metan, acum s-a resimțit din nou. Nu știu dacă va fi în lot pentru meciul de la Craiova.

Cu siguranță nu a fost jocul pe care ni l-am dorit cu Gaz Metan, am avut lipsă de agresivitate, nu am avut ritm de joc.

ADVERTISEMENT

Ținând cont că a fost primul joc după o pauză atât de lungă, să sperăm că a fost doar o întâmplare și la meciul următor va fi mult mai bine”, a declarat Bogdan Andone la TV Digi Sport.

Oficialii Astrei s-au resemnat cu gândul că Denis Alibec va pleca de la echipă

Valeriu Răchită, oficialul Astrei Giurgiu, a dezvăluit că Denis Alibec trebuie să facă pasul la o echipă din Europa și nu crede că va mai rămâne la echipă din vară:

ADVERTISEMENT

„Eu cred că Denis trebuie să facă pasul către un campionat mai puternic. La vârsta lui, este matur acum, trebuie să îşi rezolve şi din punct de vedere financiar viaţa.

Din ce am înţeles, domnul Niculae s-a obişnuit cu gândul că va pleca în această vară şi nu cred că îi va face probleme”.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Astra Giurgiu : 2.00 este cota pentru „GG”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: