Sport

Denis Ciobotariu, discurs fără precedent după CFR Cluj – Sepsi 3-3: „Suntem penibili! Ei își dădeau viața, noi parcă așteptam să ne egaleze”

Fotbaliștii lui Sepsi și-au pus „cenușă în cap” după remiza obținută în confruntarea din deplasare cu CFR Cluj, scor 3-3, Denis Ciobotariu fiind vehement.
25.10.2024 | 23:29
Denis Ciobotariu discurs fara precedent dupa CFR Cluj  Sepsi 33 Suntem penibili Ei isi dadeau viata noi parca asteptam sa ne egaleze
Denis Ciobotariu, discurs fără precedent după CFR Cluj - Sepsi. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Jucătorii covăsnenilor au fost nervoși pentru că reușiseră să se distanțeze la două goluri de CFR Cluj, după ce Florin Ștefan a marcat în minutul 83, pentru ca până la finalul meciului să fie egalați.

Denis Ciobotariu, discurs fără precedent după CFR Cluj – Sepsi

Denis Ciobotariu a avut un discurs fără precedent după remiza lui Sepsi cu CFR Cluj, fiind nervos pe colegii săi pentru că adversarii au reușit să egaleze cu două goluri marcate într-un interval de șapte minute:

ADVERTISEMENT

Nu vreau să spun multe că sunt foarte supărat, ne-am bătut singuri. Pur şi simplu. Goluri marcate din nimic, din absolut nimic. Pur şi simplu chiar nu ştiu ce sa va zic. Nu vreau să vorbesc prostii sau să dau în cineva.

Suntem penibili, nu se poate aşa ceva. Ai dat cu piciorul la tot ce ai făcut bun. Am ochiul vânat dar degeaba. Mi se pare ireal, atitudinea din ultimele 5 minute groaznice. Noi parcă aşteptam să ne egaleze. 

ADVERTISEMENT

Da, aici la CFR am fost..  din contra.. mă rog am fost bine şi dintr-odată nu ştiu ce s-a întâmplat, am fost în tribună. Mă bucur că am marcat toţi 3. De fiecare dată când am jucat impotriva lor am dat gol sau pasă de gol”.

ADVERTISEMENT

„Sunt foarte frustrat!”

Și Marius Coman, autorul primului gol al meciului, a vorbit despre dezamăgirea pe care o simte când se gândește la felul în care Sepsi a scăpat victoria împotriva CFR-ului:

ADVERTISEMENT

„Sunt foarte frustrat, am avut meciul în mână. Trebuie să mergem mai departe și să ne batem în continuare. Când am văzut că au marcat golul doi, speram să fie ofsaid, pentru că știam că vor veni peste noi.

Noi abordăm fiecare meci la victorie. Din păcate, am scos un punct pe final. Începem să ne simțim din ce în ce mai bine și așa o să putem să fim în primele șase echipe. Nu pot să fiu ipocrit, dar am avut o ambiție în plus”.

ADVERTISEMENT

„Suntem supărați pentru că am avut meciul la discreția noastră. Nu ne-am mai concentrat bine în finalul meciului și am fost egalați. Este păcat, pentru că puteam pleca cu trei puncte. Înainte de meci ne-ar fi convenit și egalul, dar acum este frustrant”, a spus și Florin Ștefan.

Tags: