Denis Ciobotariu a fost arma secretă a lui Marius Șumudică în FCSB – Rapid. A marcat două goluri în derby-ul de pe Arena Națională.
Denis Ciobotariu s-a arătat dezamăgit de faptul că Rapid nu a reușit să câștige derby-ul cu FCSB (3-3), cu toate că a marcat două goluri pentru prima dată în cariera sa de fotbalist profesionist.
După ce au fost conduși în meci de două ori, giuleștenii au întors scorul, însă au fost egalați în minutul 90 + 3 după golul lui Florin Tănase. Ciobotariu a răbufnit în special cu privire la faza care a stabilit scorul final al partidei.
„Suntem total nemulțumiți! Trebuia să câștigăm meciul, cred că s-a greșit. Când conduci și egalează e normal să fii nemulțumit. Nu mi se pare nimic în regulă. A fost un derby frumos pentru toată lumea, cred că în special pentru spectatori.
Nu mă așteptam să se înscrie atâtea goluri, mă bucur că am avut mentalitatea să revenim, dar nu este posibil să luăm ultimul gol. Probabil golurile au declanșat acest spectacol. Au venit foarte mulți suporteri în număr mare.
Țin să le mulțumesc suporterilor noștri, vin în număr cât mai mare la orice stadion, trebuie să dăm totul pentru ei. Mă bucur foarte mult. Am muncit foarte mult, de mulți ani, se pare că lucrurile merg în favoarea mea (n.r.- despre convocarea la echipa națională).
Voi munci și mai mult să ajung cât pot mai sus. E prima dată în viața mea când înscriu de două ori. Mă bucur că am reușit să ajut echipa. Cu un ochi râd sau plâng, nu e normal că nu am câștigat”, a declarat Denis Ciobotariu, la flash-interviu.
Denis Ciobotariu izbutește din nou să marcheze. De data asta, stoperul îl depășește pe Crețu și o aduce pe Rapid în avantaj, 3-2, în minutul 83.
Reușita cântărește și mai mult odată cu evenimentul petrecut în minutul 72, când Borza a fost eliminat la fix un minut după ce Alex Dobre a înscris golul egalizator, 2-2.
Meciul dintre FCSB și Rapid a fost echilibrat în primele minute, niciuna dintre echipe nu și-a impus stilul de joc. Însă, în minutul 29, Daniel Bîrligea s-a strecurat printre apărătorii giuleștenilor și a deschis scorul.
Scorul nu avea să rămână așa la pauză. Unsprezece minute mai târziu, Denis Ciobotariu a fructificat centrarea perfectă a lui Claudiu Petrila din corner. Stoperul s-a înălțat peste toată apărarea campioanei, l-a depășit pe Mihai Popescu, și l-a învins pe Ștefan Târnovanu cu o lovitură de cap.
Marius Șumudică a erupt pe margine la golul egalizator. De altfel, în ultimele luni, antrenorul a mărturisit cât de util este Ciobi Jr. și că se felicită pentru că a insistat să fie transferat de la Sepsi.
Și fundașul central are o relație aparte cu antrenorul său. Cu două zile înainte de derby, Ciobotariu a mărturisit cât de bine se înțelege cu Marius Șumudică și a dezvăluit că va face tot posibilul să nu-i dezamăgească încrederea.
„Foarte, foarte bună. M-a ajutat mult când eram la CFR, am avut multe de învățat de la el. Când am venit la Rapid, mi-am dat viața pe teren. Sper să nu îl dezamăgesc și să continui la fel”, a spus Ciobotariu pentru Digi Sport.
Golul cu FCSB este al doilea pentru Denis Ciobotariu în tricoul Rapidului în 9 meciuri disputate. Primul a venit împotriva lui FC Botoșani, 1-0.