Sport

Denis Ciobotariu le dă curaj suporterilor înainte de derby-ul FCSB – Rapid: „Sigur că putem”

Denis Ciobotariu a prefațat partida pe care echipa sa, Rapid, o va disputa pe terenul FCSB-ului în ultima etapă din acest an. Fundașul a dezvăluit și ce sfat a primit de la tatăl său, Liviu Ciobotariu.
16.12.2025 | 21:41
Denis Ciobotariu le da curaj suporterilor inainte de derbyul FCSB  Rapid Sigur ca putem
Denis Ciobotariu a prefațat partida Rapid - FCSB. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid ocupă momentan primul loc în Superliga României, însă distanța până la următoarele două formații, Dinamo și FC Botoșani, este de doar un punct. În acest context, giuleștenii au nevoie de un succes în derby-ul contra rivalei FCSB pentru a încheia anul în postura de lider. Fundașul Denis Ciobotariu a vorbit despre partida care va avea loc duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Ce a declarat Denis Ciobotariu înainte de FCSB – Rapid

Prezent alături de coechipieri în Piața Berceni, unde jucătorii Rapidului au interacționat cu tinerii fani înainte de Sărbători, Denis Ciobotariu a vorbit despre partida extrem de importantă pe care giuleștenii o vor disputa contra FCSB-ului, duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

(n.r. vă faceți cadou o victorie în derby?) Da, m-aș bucura foarte mult. Ne dorim și sunt sigur că putem. (n.r. cum ar fi să terminați anul pe primul loc?) Ar fi frumos, important e să acumulăm cât mai multe puncte până la final, să intrăm în play-off și apoi vom vedea. Este un derby, este foarte important pentru noi, mai ales pentru suporteri. Ne dorim să-i facem fericiți, pentru că în ultimele meciuri am lăsat de dorit și trebuie să arătăm altceva. 

(n.r. cum se câștigă un derby?) Să joci bine și să dai un gol mai mult decât adversarul. Sper să fie plină Arena Națională. Nouă, sportivilor, fotbaliștilor, ne place să avem cât mai mulți oameni la stadion, indiferent că sunt de-ai noștri sau rivali, este momentul în care te simți cu adevărat fotbalist”, a spus Denis Ciobotariu. În etapa precedentă de campionat, Rapid a cedat cu 0-2 în Giulești contra Oțelului, prestația „centralului” Cristian Moldoveanu fiind criticată.

ADVERTISEMENT

Ce sfat a primit Denis Ciobotariu de la tatăl său, Liviu Ciobotariu

Din postura de jucător al lui Dinamo, Liviu Ciobotariu a fost implicat în mai multe derby-uri importante. Denis Ciobotariu a dezvăluit ce sfat primit de la tatăl său l-a ajutat în carieră. „A jucat foarte multe derby-uri. Nici nu mai e nevoie să vorbim de motivație, n-ai cum să nu fii motivat pentru un derby cu FCSB.

ADVERTISEMENT

Să am încredere în mine, acesta este sfatul pe care mi l-a dat el încă de când eram copil și m-a ajutat foarte mult în carieră”, a declarat fundașul Rapidului. Denis Ciobotariu a evoluat în 14 partide pentru giuleșteni în actuala stagiune, marcând un gol, în victoria cu UTA (2-0) din septembrie.

Jucătorii Rapidului, prezenți la Piața din Berceni